INFO CĂLĂTORI

 

Informatii din circulaţie

Informaţiile din circulaţie sunt variabile, valabile doar pentru data şi ora solicitării lor. 

Nu ne asumăm răspunderea pentru eventuale pagube directe, indirecte sau circumstanțiale produse prin utilizarea acestor informații

În caz de urgenţe, apelaţi numărul european unic 112. Gratuit în orice reţea de telefonie

HARTA REŢELEI CFR

 

Nr. 1/2/366/22.09.2009


 


 

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că în urma accidentului de ieri, când 9 vagoane din compunerea unui tren de marfă au deraiat, între staţiile Valea Florilor – Boju, echipe speciale de intervenţii feroviare desfăşoară în acest moment lucrări de reparaţii la linia de cale ferată şi la linia de contact, astfel încât să se poată realiza operaţiunile de mutare a produsului petrolier din cele 2 cisterne deraiate în vagoane speciale.
 
După finalizarea operaţiunii de mutare a produsului petrolier, se va interveni cu mijloace tehnologice speciale - macara, vinciuri hidraulice/cremalieră - pentru repunerea pe şină a vagoanelor deraiate, astfel încât, până la sfârşitul zilei, să fie eliberat un fir de circulaţie, iar trenurile să-şi reia traficul.
 
În ceea ce priveşte traficul feroviar, vă informăm că pentru călătorii care au ca destinaţie sau punct de plecare staţia CF Cluj-Napoca s-au pus la dispoziţie mijloace auto între Cluj Napoca şi Câmpia Turzii, iar pentru celelalte staţii terminus trenurile circulă pe rută ocolitoare, pe relaţia Deda – Beclean pe Someş – Dej, ajungând la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 120-180 de minute.
 
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre modificările care s-au efectuat în circulaţia trenurilor şi întârzirile acumulate în parcurs la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, sau la telefon 9521.
CFR SA îi asigură pe călători că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari, au ca principal scop reluarea circulaţiei feroviare în cel mai scurt timp.

Declaraţia Reţelei CFR

Dacă doriţi să vizualizaţi Documentul de referinţă al reţelei CFR, sau orice document publicat în legătură cu acesta, apăsaţi aici

Pentru descărcare, apăsaţi aici