INFO CĂLĂTORI

 

CE TREBUIE SA STITI DESPRE CORONAVIRUS!

 

Informatii din circulaţie

Informaţiile din circulaţie sunt variabile, valabile doar pentru data şi ora solicitării lor. 

Nu ne asumăm răspunderea pentru eventuale pagube directe, indirecte sau circumstanțiale produse prin utilizarea acestor informații

În caz de urgenţe, apelaţi numărul european unic 112. Gratuit în orice reţea de telefonie

Nr. 1/2/294/18.05.2010

 

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA vă informează că intervalul orar 10.41 - 13.12 traficul feroviar a fost închis între staţiile Pasărea şi Pantelimon, pe ambele fire de circulaţie, din cauza unei defecţiuni tehnice, semnalată la pantograful locomotivei unui tren care aparţine operatorului privat Regiotrans.

Echipele de intervenţie din cadrul Regionalei CF Bucureşti au efectuat operaţiunile de remediere a defecţiunii la linia de contact (aceasta a fost ruptă de pantograful locomotivei), iar traficul feroviar a fost reluat în condiţii de siguranţă pe firul I începând cu ora 13.12, iar pe firul II, la ora 13.45.

Trenuri care vor ajunge la destinaţie cu întârziere:

-         P 8034 - 125 min. (circulă pe relaţia Feteşti - Bucureşti Obor), a staţionat în gara Brăneşti de la ora 10.42

-         R 684 - 112 min. (circulă pe relaţia Constanţa - Bucureşti Nord), a staţionat în gara Fundulea de la ora 11.15

-         Acc 1982 - 65 min. (circulă pe relaţia Tulcea - Bucureşti Nord) a staţionat în gara Fundulea de la ora 11.54

-         Tr. 14002-1 - 130 min. (circulă pe relaţia Braşov - Bucureşti Nord - Constanţa) - defecţiune la pantograf

Mulţumim călătorilor pentru înţelegere şi îi asigurăm că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari au avut ca principal scop redeschiderea circulaţiei feroviare în condiţii de siguranţă.