INFO CĂLĂTORI

 

CE TREBUIE SA STITI DESPRE CORONAVIRUS!

 

Informatii din circulaţie

Informaţiile din circulaţie sunt variabile, valabile doar pentru data şi ora solicitării lor. 

Nu ne asumăm răspunderea pentru eventuale pagube directe, indirecte sau circumstanțiale produse prin utilizarea acestor informații

În caz de urgenţe, apelaţi numărul european unic 112. Gratuit în orice reţea de telefonie

Serviciul Comunicare Mass-Media                Tel/Fax: 021.311.70.80 Tel. CFR:.021.319.95.39/int. 122312/122905

Nr.1/5/57/18.02.2020

 

 

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Intervențiile pentru redeschiderea circulației feroviare în județul Olt vor continua și în cursul nopții

 

 

Bucureşti, 18 februarie 2020

Compania Natională de Căi Ferate CFR SA vă informează că lucrările de reparații la linia de cale ferată pe firul I, între stațiile Fărcașele - Dragănești Olt,se vor finaliza astăzi, urmând ca în cursul nopții echipele de intervenție să continue operațiunile de ridicare și repunere pe șina a vagoanelor răsturnate.

 

La această oră personalul Diviziei Linii desfășoară ultimele lucrări de reparații la linie și de înlocuire a traverselor și elementelor de prindere pe firul I, în zona podețului. Continuă de asemenea și operațiunile de ridicare și repunere pe șină a vagoanelor răsturnate, intervenții care au însă un grad ridicat de dificultate atât din punct de vedere al posibilităților de calare (fixare) a macaralei de 250 de tone, precum și a manevrelor necesare pentru ridicarea vagoanelor răsturnate în zona podețului și repunerea acestora, în condiții de siguranță, pe șină.

 

Deoarece redeschiderea circulației este condiționată de finalizarea operațiunilor de scoatere din gabaritul firului I a vagoanelor răsturnate, intervențiile în zona deraierii trenului privat de marfă vor continua și în cursul acestei nopți.

 

Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. asigură călătorii că echipele feroviare depun eforturi considerabile pentru a finaliza cât mai curând toate operațiuniule necesare eliberării firului I, și transmitem scuze pentru disconfortul creat, cu precizarea că angajații feroviari lucrează și vor lucra non-stop pentru finalizarea lucrărilor necesare redeschiderii traficului în prima etapă pe un sens de circulație.

 

Transbordarea călătorilor cu mijloace auto între stațiile Drăgănești Olt și Caracal va fi asigurată în continuare și de asemenea, la solicitarea operatorilor de transport feroviar de călători, anumite trenuri pot fi redirecționate pe ruta deviată București Nord - Titu - Ramificație Golești - Piatra Olt - Craiova (și retur).

 

Recomandăm în continuare călătorilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre condițiile de circulație în această perioadă pe relația București - Craiova și retur la numărul de telefon 021/9521 (INFO CFR).

...................................................................................................................................................................................................................................................

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA- companie care administrează infrastructura feroviară publică - desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

 

 

Şef Serviciu

Oana BRÂNZAN