Viziune

În contextul transformărilor fundamentale ale industriei feroviare din Europa, generată de obiectivele de deschidere și creștere a competitivității, de interoperabilitate și performanță măsurabilă, CFR se conturează ca element pivot al sistemului feroviar din România în efortul acestuia de dezvoltare durabilă. CFR dorește să se dezvolte ca un model industrial și economic creator de valoare pentru comunitate și pentru România, asigurând o infrastructură viabilă pe termen lung, prietenoasă cu mediul și deschisă.

CFR se află în compania unui număr important de parteneri ce contribuie activ la revenirea căilor ferate pe poziția pe care o merită: clienți, călători, personalul și sindicatele, societatea civilă, autoritățile administrative, autoritatea tutelară, organismele europene, parteneri financiari, furnizori, asociații de transportatori.

Mobilitatea face parte azi din modul de viață cotidian și trebuie să urmeze un model de dezvoltare durabil și sustenabil, concretizat prin optimizarea consumului de energie, reducerea emisiilor de carbon și a zgomotului, în condițiile în care va contribui activ la accesibilitatea către toate comunitățile locale.

Reușita dezvoltării transportului feroviar din România, în pas cu proiectul European, are la bază capacitatea și voința CFR de a îmbunătăți starea rețelei feroviare, în condiții de eficiență și eficacitate, de adaptare permanentă a nivelului de performanță la cerințele clienților și partenerilor săi.

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content