Serviciul Comunicare Mass-Media Tel/Fax: 021.311.70.80 Tel. CFR:.021.319.95.39/int. 122312/122905
Nr.1/5/427/21.07.2021
COMUNICAT DE PRESĂ
Circulație feroviară blocată la intrare în stația CF Fetești
București, 21 iulie 2021
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că magistrala București - Constanța este blocată la intrare în stația CF Fetești, pe ambele sensuri de circulație, din cauza deraierii a cinci vagoane din compunerea unui tren de marfă, care aparține operatorului ROFERSPED.
Din compunerea trenului de marfă, care circula în relația Constanța Port - Lehliu, la ieșire din stația CF Fetești au deraiat 5 din cele 40 de vagoane ale garniturii, ambele fire de circulație fiind avariate în urma deraierii.
Precizăm faptul că, pentru menținerea și asigurarea continuității circulației feroviare pe Magistrala București - Constanța, operatorii de transport feroviar de călători vor stabili rutele deviate pentru trenurile aflate pe traseu, astfel încât să menținem operațional traficul feroviar spre și dinspre Litoral.
Totodată, vă informăm că, reprezentanții CFR SA au trimis în teren echipele de intervenție pentru stabilirea soluțiilor necesare remedierii avariilor. De asemenea, conducerea companiei așteaptă evaluarea pagubelor și estimarea duratei lucrărilor.
Vom reveni cu detalii imediat ce datele din teren vor creiona întregul tablou.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor pentru întârzierile care se vor înregistra în circulația trenurilor spre și dinspre Litora, urmare producerii acestui eveniment, cu precizarea că personalul feroviar va colabora permanent cu reprezentanții operatorului de marfă și va asigura tot suportul tehnic necesar pentru repunerea pe șină a vagoanelor și restabilirea circulației pe Magistrala 800.
...................................................................................................................................................................................................................................................
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA- companie care administrează infrastructura feroviară publică - desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.
Șef Serviciu
Oana Brânzan
Documentul de Referinţă al Rețelei CFR
Document de Referinţă al Reţelei (DRR) este elaborat de CFR pentru a descrie serviciile pe care CFR le oferă clienţilor care doresc să opereze trenuri pe infrastructura feroviară administrată de CFR.
DRR 2023 DRR 2024 Proiect ARHIVA Proceduri Operationale
ANUNŢURI
- Anunțul de recrutare pentru poziția de membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” - S.A.
- Anunt privind extinderea perioadei de depunere a documentelor pentru ocuparea postului de Director Financiar Interimar al CNCF „CFR” – SA
- Anunt privind Ocuparea postului de Director Financiar Interimar al CNCF „CFR” – SA
- Anunțul de prelungire a procedurii de recrutare pentru pozițiile de membri în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” - SA
- Anunt de recrutare pentru pozitiile de membri in Consiliul de Administratie al CNCF "CFR"
- Achiziţii publice