INFO CĂLĂTORI

 

CE TREBUIE SA STITI DESPRE CORONAVIRUS!

 

Informatii din circulaţie

Nu ne asumăm răspunderea pentru eventuale pagube directe, indirecte sau circumstanțiale produse prin utilizarea acestor informații

În caz de urgenţe, apelaţi numărul european unic 112. Gratuit în orice reţea de telefonie

Serviciul Comunicare Mass-Media                Tel/Fax: 021.311.70.80 Tel. CFR:.021.319.95.39/int. 122312/122905

Nr.1/5/443/27.07.2021

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Magistrala feroviară București - Constanța operațională pe întreaga distanță

 

București, 27 iulie 2021

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, administrator al infrastructurii feroviare publice, vă informează că începând cu ora 20.00, magistrala București - Constanța este operațională pe întreaga distanță, odată cu redeschiderea traficului feroviar atât pe firul I, între stațiile Dorobanțu - Basarabi, cât și pe firul II, din stația CF Fetești.

 

Circulația trenurilor spre și dinspre Litoral se desfășoară, începând cu această oră, în condiții de siguranță pe întreaga magistrală feroviară București - Constanța și retur, odată cu finalizarea intervențiilor și redeschiderea traficului atât pe firul I, între stațiile Dorobanțu - Basarabi, cât și pe firul II, din stația CF Fetești, porțiuni pe care trenurile vor circula cu restricție de viteză, condiție tehnică obligatorie, până la stabilizarea căii.

 

Echipele feroviare ale Sucursalei Regionale CF Constanța au finalizat toate lucrările de reparații la infrastructura feroviară afectată de cele două deraieri, produse pe firul I între stațiile Dorobanțu – Basarabi și pe firul II, din stația Fetești.

 

Personalul feroviar de specialitate a intervenit în aceste zile, în mod continuu, în cele două zone unde s-au produs deraierile, Dorobanțu - Basarabi (firul I), respectiv pe firul II din stația CF Fetești, și au executat ample lucrări pentru refacerea elementelor infrastructurii feroviare, afectată de deraierea vagoanelor de marfă, și aducerea liniilor de cale ferată la parametri necesari desfășurării circulației în condiții de siguranță.

 

Vă reamintim faptul că, deraierea din stația Fetești s-a produs în data de 21 iulie a.c., iar în cursul nopții de 21 spre 22 iulie 2021 a fost redeschis firul I din stația Fetești, între stațiile Dorobanțu și Basarabi, trenurile au circulat alternativ pe firul II, începând cu ziua de 20 iulie, când s-a produs deraiere, și până astăzi 27 iulie 2021, când s-a redeschis și firul I.

 

CFR SA transmite încă o data scuze tuturor călătorilor afectați de cele două evenimente feroviare produse pe magistrala bucurești - Constanța și le mulțumește pentru înțelegere, asigurându-i în același timp că toată munca depusă de angajații feroviari au avut un singur scop, și anume, restabilirea circulației în condiții normale pe relația București - Constanța și retur.

...................................................................................................................................................................................................................................................

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA- companie care administrează infrastructura feroviară publică - desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

 

 

 

 

Șef Serviciu

Oana Brânzan