INFO CĂLĂTORI

 

CE TREBUIE SA STITI DESPRE CORONAVIRUS!

 

Informatii din circulaţie

Nu ne asumăm răspunderea pentru eventuale pagube directe, indirecte sau circumstanțiale produse prin utilizarea acestor informații

În caz de urgenţe, apelaţi numărul european unic 112. Gratuit în orice reţea de telefonie

Serviciul Comunicare Mass-Media                Tel/Fax: 021.311.70.80 Tel. CFR:.021.319.95.39/int. 122312/122905

Nr.1/5/454/29.07.2021

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Circulație feroviară redeschisă și pe firul II, între stațiile Brănești - Fundulea, tracțiune Diesel între Ovidiu și Bărăganu

 

 

Bucureşti, 29 iulie 2021

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA vă informează că, circulația feroviară spre și dinspre Capitală se desfășoară în condiții normale de trafic, pe ambele fire de circulație, și între stațiile Brănești - Fundulea, segment pe care s-au remediat toate deranjamentele înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică. 

 

O dată cu finalizarea lucrărilor de remediere a deranjamentelor la linia de contact și repunerea sub tensiune a sistemului de alimentare cu energie electrică pe firul II, trenurile și-au relaut circulația în condiții normale între stațiile Brănești și Fundulea.

 

Reamintim faptul că, din cauza rafalelor puternice de vânt, înregistrate în zona Capitalei, în cursul nopții, s-au produs avarii majore la sistemul de alimentare cu energie electrică a liniei de contact între stațiile Brănești - Fundulea și pe segmentul de cale ferată Chitila - Buftea - Periș, iar pentru remedierea tuturor deranjamentelor, circulația trenurilor a fost retrasată, pe zonele respective, doar pe un singur fir, astfel încât personalul feroviar să poată interveni cu drezinele pantograf în vederea restabilirii traficului în condiții normale.

 

În acest moment, singura zonă în care se circulă în condiții speciale este intervalul Ovidiu - Fetești - Bărăganu, de pe magistrala București - Constanța, unde trenurile circulă în continuare tractate cu locomotive Diesel. Menționăm faptul că, această măsură (introducerea tracțiunii Diesel pe relația Ovidiu - Bărăganu) are drept scop redeschiderea circulației pe ruta directă București - Constanța și retur, evitând astfel redirecționarea trenurilor pe variantele ocolitoare, și reducerea minutelor de întârziere acumulate în graficul de circulație.

 

Precizăm, de asemenea, faptul că, în stația Fetești, intervențiile sunt în plină desfășurare, Sucursala Regională CF Constanța acționând la fața locului cu un tren-macara de mare tonaj (250 de tone), pentru ridicarea și repunerea pe șină a vagoanelor de marfă deraiate sau răsturnate, în scurt timp urmând a se interveni în zonă și cu cel de-al doilea utilaj de mare tonaj (125 tone), tot pentru eliberarea gabaritului de vagoanele deraiate. Operațiunile de intervenție vor continua, imediat ce este asigurat frontul de lucru, și cu drezinele pantograf pentru remedierea deranjamentelor la sistemul de alimentare cu energie electrică și înlocuirea tuturor componentelor distruse în urma ciocnirii celor două trenuri de marfă.

 

CFR SA transmite scuze tuturor călătorilor afectați de evenimentul feroviar din stația Fetești, asigurându-i în același timp că angajații de la calea ferată depun toate eforturile necesare și intervin operativ pentru restabilirea circulației în condiții normale pe relația București - Constanța și retur.

...................................................................................................................................................................................................................................................

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA- companie care administrează infrastructura feroviară publică - desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

 

 

 

Șef Serviciu

Oana Brânzan