–
COMUNICAT DE PRESĂ
ACTUALIZARE 1: INCIDENT FEROVIAR ÎN STAȚIA DORNEȘTI. ȘASE VAGOANE DERAIATE, TREI RĂSTURNATE. MACARA FEROVIARĂ DE 120 DE TONE, ÎNDRUMATĂ DIN GALAȚI București, 7 noiembrie 2026, ora 18:00
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că, în urma reconfirmării datelor operative de la fața locului, grupul de vagoane de marfă care s-a pus în mișcare necontrolat din stația CF Vicșani și a ajuns ulterior în stația CF Dornești a fost format din 19 vagoane, și nu 11, cum a fost comunicat inițial.
În urma coliziunii produse în stația CF Dornești, șase vagoane au deraiat, dintre care trei s-au răsturnat. Printre acestea se află și un vagon-cisternă gol, utilizat pentru transportul combustibilului, care se afla pe o linie alăturată.
De asemenea, una dintre locomotivele lovite a deraiat cu două osii ale unui boghiu și a fost grav avariată.
În urma incidentului, gabaritul de liberă trecere este afectat în zona liniilor 2–6 din stația CF Dornești.
Pentru operațiunile de ridicare și repunere pe șină a materialului rulant, precum și pentru eliberarea liniilor afectate, a fost îndrumată din Galați o macara feroviară cu capacitatea de 120 de tone.
Incidentul nu s-a soldat cu victime, iar circulația trenurilor de călători nu este afectată.
Personalul de specialitate urmărește evoluția operațiunilor din teren, iar CFR S.A. va comunica informații actualizate privind desfășurarea intervenției și eliberarea liniilor afectate.
Serviciul AGA, CA și mass-media
