15 februarie 2020 – Ioan PINTEA își începe mandatul de director general la CFR SA

Serviciul Comunicare Mass-Media  Tel: 021.319.24.70 Fax: 021.319.24.71 Tel. CFR:.021.319.95.39/int. 122231

 

 

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Ioan PINTEA își începe mandatul de director general la CFR SA

 

Bucureşti, 15 februarie 2020

Ioan PINTEA a preluat, începând de astăzi, conducerea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, fiind desemnat de Consiliul de Administraţie, director general interimar.

 

Consiliul de Administraţie al Companiei Naționale de Căi Ferate CNCF CFR SA, întrunit în sedința de joi, 13 februarie 2020, l-a desemnat pe Ioan PINTEA, director general provizoriu, pentru un mandat de patru luni.

 

Ioan PINTEA va coordona activitatea CFR SA, compania naţională care administrează şi gestionează infrastructura feroviară publică ,până la finalizarea procedurii de selecţie, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

 

Ioan PINTEA, de profesie inginer, a absolvit Institutul Politehnic din Cluj-Napoca, Facultatea de Căi Ferate Drumuri și Poduriși are o experiență de 30 de ani în domeniul feroviar, până la preluarea noului mandat ocupând funcția de director al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Brașov.

 

Ioan PINTEA, directorul general al CFR SA, și-a propus pentru perioada imediat următoare implementarea a două obiective importante, și anume, prioritizarea și accelerarea programelor de modernizare a infrastructurii feroviare, precum și promovarea altor obiective de investiții cu impact major in dezvoltarea rețelei feroviare.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

 

 

 

Șef Serviciu Comunicare Mass-Media

Oana Brânzan

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content