Serviciul AGA, CA și mass-media Tel. CFR: 021.319.95.39/122312/122905/122340
Nr.1/6/S/15/15.01.2025 Tel./Fax: 021.319.70.80
COMUNICAT DE PRESĂ
Circulație feroviară oprită temporar între stațiile Gherla și Dej Călători
București, 15 ianuarie 2025
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, începând cu ora 07:40, circulația trenurilor este temporar oprită pe ambele fire de circulație pe distanța Gherla – Dej Călători, ca urmare a unui accident produs la trecerea la nivel cu calea ferată semnalizată cu indicator rutier, de la km 36+050, unde o locomotivă izolată a lovit un autoturism, surprins în gabaritul căii, pe firul I.
Din informațiile transmise de la fața locului, în urma accidentului o persoană din autoturism a decedat, iar o alta a fost rănită. Menționăm faptul că, echipele de specialitate ale SRCF Cluj și organele de cercetare abilitate s-au deplasat la locul accidentului.
Precizăm faptul că, termenul estimat pentru redeschiderea liniei este de circa 30 de minute, iar până la reluarea circulației, trenul R 4302 staționează temporar în linie curentă, iar trenul privat IR 10633 așteaptă reînscrierea în circulație în gara Dej Călători.
CFR SA asigură publicul călător că personalul feroviar al SRCF Cluj depune toate eforturile pentru reluarea circulației feroviare în condiții normale în zona afectată de accident.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.
Serviciul AGA, CA și Mass-Media