16 ianuarie 2019 – Circulaţia feroviară a fost redeschisă în judeţul Hunedoara

Timp de lectură: 2 minute

Serviciul Comunicare Mass-Media                Tel/Fax: 021.311.70.80 Tel. CFR:.021.319.95.39/int. 122312/122905

Nr.1/5/29/16.01.2019

 

 

 

 

 

 

Comunicat de presă

 

Circulaţia feroviară a fost redeschisă în judeţul Hunedoara

 

 

 

 

Bucureşti, 16 ianuarie 2019

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA, administratorul reţelei feroviare naţionale, informează că secţia de cale ferată Dobra – Holdea a fost redeschisă la ora 15.00, primul tren care va tranzita această zonă fiind trenul R 2185, care circulă pe relaţia Simeria – Lugoj.

 

Menţionăm faptul că pentru redeschiderea circulaţiei feroviare pe intervalul de staţii Dobra – Holdea a fost necesară intervenţia cu o macara de mare tonaj pentru ridicarea şi retragerea tirului de pe calea ferată, operaţiune desfăşurată de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi intervenţia echipelor de specialitate feroviare care au executat lucrări de remediere a defecţiunilor tehnice la linie şi de înlocuire a componentelor feroviare, distruse în urma derapării autotrenului.

 

Vă reamintim că circulaţia trenurilor în judeţul Hunedoara a fost închisă în cursul acestei după ce un autotren a derapat de pe DN 68A şi s-a oprit pe calea ferată, blocând circulaţia trenurilor pe tronsonul Ilia – Lugoj.

 

Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat de acest eveniment rutier şi îi asigură că toate intervenţiile desfăşurate la faţa locului au avut drept scop reluarea traficului feroviar în condiţii de siguranţă.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

 

 

 

 

 

 

 

Şef Serviciu

Oana BRÂNZAN

 

 

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content