Direcția Comunicare și Relații Externe Tel: 021.319.24.70 Fax: 021.319.24.71 Tel. CFR:.021.319.95.39/int. 122231
Serviciu Comunicare Mass-Media
COMUNICAT DE PRESĂ
Transbordare auto între Dealul Ștefăniței și Beclean pe Someș
Bucureşti, 15 martie 2016
Compania Națională de Căi Ferate CFRSA informează că în jurul orei 18.55, un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat de un boghiu la ieșire din stația Dealul Dumbrăviței.
Trenul care aparține operatorului național de transport feroviar de marfă avea în compunere 38 de vagoane încărcate cu cherestea. La fața locului s-au deplasat comisiile de cercetare ale CFR SA, CFR Marfă și AFER, precum și echipele de intervenție din cadrul Regionalei CF Cluj pentru repunerea pe șină a vagoanului.
Pentru călătorii din trenul R4136, care circulă în relația Sighetu Marmației – Cluj Napoca, s-a asigurat transbordare cu mijloace auto între stațiile Dealul Ștefăniței și Beclean pe Someș. În cursul dimineții se va menține măsura de transbordare auto și pentru trenurile R 4110 și R 4133 care circulă în relația Sighetu Marmației – Cluj Napoca.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA
Direcția Comunicare și Relații Externe
Purtător de cuvânt/Șef Serviciu Comunicare
Oana BRÂNZAN