COMUNICAT DE PRESĂ
CFR S.A. ADUCE PATRIMONIUL FEROVIAR MAI APROAPE DE PUBLIC: EXPOZIȚII, TRENURI SPECIALE ȘI ACCES GRATUIT ÎN 19–20 SEPTEMBRIE
București, 16 septembrie 2026
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A., în colaborare cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), alături de CENAFER și CFR Călători, participă, în zilele de 19 și 20 septembrie 2026, la activitățile organizate în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității, sub mesajul #TogetherForRailHeritage.
Timp de două zile, între orele 10:00 și 18:00, publicul va avea acces gratuit la expoziții și activități dedicate transportului feroviar, patrimoniului feroviar și mobilității sustenabile, organizate în Gara de Nord București, București Vest, Muzeul Căilor Ferate Române și Salonul Regal.
În Gara de Nord București, vizitatorii vor putea descoperi Trenul Prezidențial, format din cinci vagoane, precum și automotorul Malaxa nr. 780. Tot aici va fi organizată o expoziție de material rulant, cu vehicule feroviare moderne și modernizate aparținând operatorilor și entităților participante la eveniment.
La București Vest, CFR S.A. va prezenta vehicule feroviare utilizate pentru întreținerea, verificarea și diagnoza infrastructurii feroviare, oferind publicului posibilitatea de a vedea mai îndeaproape o parte dintre echipamentele utilizate pentru menținerea rețelei feroviare în condiții de exploatare și siguranță. Programul include și posibilitatea de a descoperi activitatea specifică desfășurată pentru dirijarea circulației feroviare, prin vizitarea biroului impiegatului de mișcare.
Publicul va avea, de asemenea, acces la Muzeul Căilor Ferate Române și la Salonul Regal din Gara de Nord București, spații care reunesc repere importante din istoria și patrimoniul feroviar național.
TRENURI SPECIALE GRATUITE ÎNTRE BUCUREȘTI BASARAB, BUCUREȘTI VEST ȘI BUCUREȘTI PROGRESUL
Unul dintre elementele centrale ale programului îl reprezintă circulația unor trenuri speciale pe relația București Basarab – București Vest – București Progresul, care vor asigura o legătură feroviară directă între principalele puncte ale evenimentului.
Trenurile vor circula din oră în oră, după următorul program:
București Basarab → București Progresul:
10:20, 11:20, 12:20, 13:20, 14:20, 15:20, 16:20 și 17:20
București Progresul → București Basarab:
11:20, 12:20, 13:20, 14:20, 15:20, 16:20, 17:20 și 18:20
Trenurile se vor încrucișa în stația București Vest.
Călătoria cu trenurile speciale este gratuită pentru public, în limita capacității disponibile. Transportul bicicletelor este, de asemenea, gratuit, în limita spațiului disponibil în tren.
Pentru desfășurarea activităților feroviare în zona București Progresul, sunt realizate pregătirile necesare pentru asigurarea accesului călătorilor în condiții corespunzătoare.
INFRASTRUCTURĂ, PATRIMONIU ȘI MOBILITATE SUSTENABILĂ
Activitățile sunt realizate cu sprijinul și participarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, TPBI, CENAFER și CFR Călători, fiecare dintre entitățile implicate contribuind, în aria proprie de competență, la prezentarea transportului feroviar și a patrimoniului feroviar către public.
Participarea CFR S.A. la Săptămâna Europeană a Mobilității urmărește să ofere publicului o perspectivă directă atât asupra patrimoniului feroviar, cât și asupra activităților curente necesare funcționării infrastructurii.
Vizitatorii vor putea vedea, în cadrul aceluiași program, vehicule feroviare istorice, material rulant contemporan, echipamente tehnice și spații reprezentative pentru istoria căii ferate, precum și modul în care este organizată o parte din activitatea de exploatare și întreținere a rețelei.
Evenimentul va include și mesaje dedicate siguranței în zona infrastructurii feroviare, cu accent pe respectarea regulilor la traversarea căii ferate, evitarea accesului prin locuri nepermise și conștientizarea riscurilor asociate apropierii neautorizate de materialul rulant și instalațiile feroviare.
Prin participarea la acest program, CFR S.A., împreună cu partenerii implicați, aduce infrastructura și patrimoniul feroviar mai aproape de public și susține promovarea transportului pe calea ferată ca element esențial al mobilității sustenabile.
Accesul publicului la activitățile feroviare organizate în perioada 19–20 septembrie 2026 este gratuit.
Reprezentanții mass-media pot participa la activitățile desfășurate în locațiile feroviare și pot realiza materiale foto-video, cu respectarea regulilor de acces și de siguranță aplicabile în fiecare zonă.
Serviciul AGA, CA și mass-media
