Serviciul AGA, CA și mass-media Tel. CFR: 021.319.95.39/122312/122905/122340
Tel./Fax: 021.319.70.80
COMUNICAT DE PRESĂ
RESTRICȚII TEMPORARE DE CIRCULAȚIE ÎN ZONA BUCUREȘTI NORD – CHITILA, PENTRU LUCRĂRI DE MODERNIZARE A INFRASTRUCTURII FEROVIARE
București, 17 aprilie 2026
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A., prin Sucursala Regională de Căi Ferate București, informează că, în perioada 20 aprilie 2026, ora 08:00 – 29 mai 2026, ora 19:00, vor fi executate lucrări de tip Quick Wins pentru eliminarea restricțiilor de viteză și restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii ferate pe linia 100 București – Videle.
Lucrările vizează înlocuirea elementelor suprastructurii feroviare între km 2+490 și km 3+200, în zona București Nord – Chitila. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a intervențiilor, se închide temporar circulația trenurilor pe firul I între stațiile București Nord și Bucureștii Noi, precum și pe firul III între stațiile București Nord și Chitila.
Circulația feroviară va fi reorganizată astfel:
- pe firul II între Bucureștii Noi și București Nord;
- pe firele I și II între București Nord și Chitila, conform dispozițiilor de exploatare.
În primele zile de lucrări, pe distanța București Nord – Chitila se va circula cu restricție de viteză de 30 km/h, urmând ca aceasta să fie ajustată la 50 km/h până la finalizarea intervențiilor.
Impactul asupra circulației trenurilor de călători constă în modificarea traseelor și a opririlor pentru anumite trenuri, care vor circula pe firul II, cu opriri în stații și halte precum Depoul București Triaj h., Pajura, Carpați sau București Basarab h. De asemenea, unele trenuri vor avea opriri parțiale, în funcție de programul de circulație adaptat pe perioada lucrărilor.
Călătorii sunt rugați să verifice din timp mersul trenurilor, să consulte sursele oficiale de informare și să respecte anunțurile din stații și din trenuri, pentru adaptarea corespunzătoare a planului de călătorie.
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. asigură că aceste lucrări au ca obiectiv creșterea siguranței și a performanței infrastructurii feroviare, contribuind la îmbunătățirea condițiilor de circulație și la reducerea restricțiilor de viteză pe rețeaua administrată. Intervențiile sunt monitorizate permanent, iar compania va comunica în mod transparent evoluția acestora, în interesul public și al partenerilor instituționali.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.
Serviciul AGA, CA și mass-media
