18 iulie 2016 – Comunicat reabilitarea liniei CFR Cluj – Episcopia Bihor in linie dreapta

Timp de lectură: 2 minute

 DIRECŢIA COMUNICARE ŞI RELAŢII EXTERNE

Serviciul Comunicare Mass-Media………………………………………………………..Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR:122312/122905

Nr: 17/2/267/18.07.2016

 

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Reabilitarea tronsonului Cluj – Oradea – Episcopia Bihor a intrat în linie dreaptă

 

Bucureşti, 18 iulie 2016

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a finalizat procedura de licitaţie pentru reactualizarea studiului de fezabilitate în vederea electrificării şi reabilitării liniei de cale ferată Cluj – Oradea – Episcopia Bihor. Câstigatoarea licitaţiei este Asocierea ACCIONA Ingenieria S.A – Baicons Impex S.R.L, cu o ofertă financiară finală în valoare de 4,55 milioane lei (fără TVA).

 

Reactualizarea studiului de fezabilitate este necesară pentru evaluarea caracteristicilor tehnice şi operaţionale ale liniei existente, analiza mediului socio-economic, instituţional şi juridic şi pentru realizarea scenariilor de dezvoltare.

 

CFR SA şi-a propus ca obiectiv strategic realizarea celei de-a doua rute complet electrificată în relaţia cu Ungaria. Astfel, prin electrificarea şi modernizarea liniei de cale ferată Cluj – Oradea – Episcopia Bihor, se va asiguracirculaţia trenurilor pe linie electrificată cu viteze maxime de pâna la 120 km/oră. Aceasta investiţie va contribui la preluarea parţială a traficului dinspre/spre vestul Europei şi realizarea conexiunii cu tronsoanele Coridorului IV pan-european de pe teritoriul României.

 

“Tronsonul Cluj — Oradea — Episcopia Bihor are un mare impact zonal, contribuind în mod direct la dezvoltarea economică şi la îmbunătăţirea fluxurilor de mărfuri ale industriei locale cu vestul Europei.Reabilitarea acestui segment de cale ferată va deschidea doua conexiune electrificată cu Ungaria, cu efecte directe asupra traficuluiferoviar în frontiera de vest”,a declarat Marius CHIPER, directorul general al CFR SA.

 

Proiectul de electrificare şi reabilitare a liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor este cuprins în strategia Ministerului Transporturilor şi în Master Planul General de Transport, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri comunitare şi de la bugetul de stat.

 

La finalul perioadei legale de contestaţii, contractul de achiziţie publică poate fi încheiat şi semnat de ambele părţi (CNCF CFR SA şi ofertantul câştigător).

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

Contact

Şef Serviciu Mass-Media

Oana BRÂNZAN

Tel. 0740.121.759

Email:oana.branzan@cfr.ro

 

Contact cid:image004.jpg@01D1D39C.CBB87F40CFR SA

Serviciul Mass-Media: 021/317.74.38

https://www.facebook.com/cfrinfrastructura/?ref=bookmarks

www.cfr.ro

 

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content