DIRECŢIA COMUNICARE ŞI RELAŢII EXTERNE
Serviciul Comunicare Mass-Media………………………………………………………..Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR:122312/122905
Nr: 17/2/147/18.05.2017
COMUNICAT DE PRESĂ
Directorul general al CFR SA vizită inopinată pe şantierele feroviare din centrul ţării!
Bucureşti, 18 mai 2017
Directorul General al CFR SA, Marius CHIPER, verifică în aceste zile stadiul lucrărilor pe șantierele de reabilitare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare, deschise între Simeria şi Sighişoara. Tronsonul Simeria – Sighişoara are o lungime totală de 173,47 km, iar execuţia lucrărilor de reabilitare înregistrează un stadiu fizic cuprins între 71% şi 96,7%.
În cadrulvizitei de lucru, obiectivele directorului general Marius CHIPER sunt gradul de mobilizare, calitatea şi evoluția lucrărilor în teren. Nemulţumit de mobilizarea slabă de pe teren, managerul companiei le-a dat termen de 30 de zile constructorilor pentru a lua măsurile necesare unui front normal de lucru pe şantiere.
“Pe acest tronson avem în execuţie reabilitarea a aproximativ 174 km de cale ferată dublă, modernizarea a 15 staţii de cale ferată şi a 19 puncte de oprire, peste 240 poduri/podeţe/tuneluri feroviare, 92 de peroane/copertine şi 4 substaţii de tracţiune. Vorbim deci despre un important şi complex program de dezvoltare a infrastructurii feroviare, iar gradul de mobilizare pe teren este nesatisfăcător. Compania a luat măsuri concrete pentru asigurarea graficului de plăţi şi pentru deblocarea acelor puncte critice, care au apărut pe parcursul execuției, iar din acest moment, constructorii au la dispoziţie 30 de zile să-şi reorganizeze activitatea şi să asigure un front normal de lucru”, a declarat Marius Chiper, directorul general al CFR SA.
CFR SA a structurat finanţarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii feroviare în regiunile din Vestul şi Centrul României (judeţele Alba, Hunedoara, Mureş şi Sibiu) în două faze (faza I co-finanțată de UE în cadrul perioadei 2007-2013 și faza a II-a implementată în cadrul perioadei de programare 2014-2020), deciziilede continuare a finanţării pentru faza a II-a fiind transmise de Comisia Europeană la începutul acestui an. În acest context, firmele constructoare trebuie să se alăture eforturilor pe care CFR SA le depune pentru dezvoltarea infrastructurii, prin mobilizare operaţională pe şantiere şi prin respectarea graficelor de lucrări.
Reabilitarea acestui tronson, cu termen estimat de finalizare pentru anul 2018, este o prioritate pentru CFR SA şi un suport economic pentru operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă, pentru societăţile comerciale şi serviciile publice din întreaga zonă de dezvoltare a proiectului.
Menţionăm faptul că, programele de reabilitare a infrastructurii și suprastructurii feroviare aflate în execuţie pe tronsonul Simeria – Sighişoara acoperă toate specialitățile de lucrări feroviare (linii, peroane, instalații de siguranță și dirijare a traficului, gări, puncte de oprire, poduri, podețe, tuneluri, pasaje pietonale, treceri la nivelşi substaţii de tracţiune), şi au caobiectiv general asigurarea interoperabilităţii infrastructurii feroviare de-a lungul Coridorului IV Paneuropean (ramura nordică), îmbunătăţirea calităţii transportului feroviar, sporirea vitezei de circulaţie la 160 km/h pentru trenurile de călători şi la 120 km/h pentru trenurile de marfă şi introducerea sistemului ERTMS/ETCS Nivel 2.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.
Şef Serviciu Comunicare Mass-Media/Purtător de cuvânt
Oana Brânzan
Tel. mobil: 0740.121.759
Email: oana.branzan@cfr.ro
Contact CFR SA
Serviciul Comunicare Mass-Media: 021/311.70.80
https://www.facebook.com/cfrinfrastructura/?ref=bookmarks