21.05.2025 – Trafic feroviar restricționat pe un fir între stațiile Leu și Jianca.

Serviciul AGA, CA și mass-media                                                   Tel. CFR: 021.319.95.39/122312/122905/122340

Tel./Fax:  021.319.70.80

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Trafic feroviar restricționat pe un fir între stațiile Leu și Jianca

 

București, 21 mai 2025

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că circulaţia feroviară se defășoară doar pe firul I între stațiile Leu și Jianca, din cauza deraierii pe firul II a unui vagon din compunerea unui tren de marfă, la intrare în Haltade Mișcare Leu. Trenul de marfă, compus din 34 de vagoane încărcate cu ciment, aparține operatorului național CFR Marfă și circula pe distanța Constanța Port – Bârsești.

 

Menționăm faptul că, până la finalizarea intervențiilor de repunere pe șină a vagonului de marfă deraiat, traficul de călători va fi redirecționat între stațiile Leu – Jianca doar pe firul I.

 

CFR SA transmite scuze călătorilor pentru întârzierile care se vor înregistra în graficul de circulație al trenurilor care vor tranzita zona afectată de deraiere și îi asigură de faptul că, personalul feroviar al SRCF Craiova accordă tot sprijinul tehnic necesar operatorului de marfă în procesul de repunere pe șină a vagoanului respectiv, astfel încât traficul feroviar să se reia în condiții normale și de siguranță pe intervalul Leu – Jianca.

.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

 

Serviciul AGA, CA şi Mass-Media

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content