24 noiembrie 2023 – 9 MILIOANE LEI pentru MODERNIZAREA clădirii de călători din stația CF ORȘOVA

Timp de lectură: 2 minute

Serviciul Comunicare Mass-Media Tel/Fax: 021.311.70.80/int. 122312/122905

Nr.1/5/930/24.11.2023

COMUNICAT DE PRESĂ

9 MILIOANE LEI pentru MODERNIZAREA clădirii de călători din stația CF ORȘOVA

Bucureşti, 24 noiembrie 2023

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că a fost lansată licitația pentru MODERNIZAREA clădirii de călători din STAȚIA ORȘOVA, investiție în valoare estimată de 8.842954,25 lei, sursa de finanţare fiind prevăzută în PROGRAMUL TRANSPORTURI (PT) 2021-2027.

Programul de MODERNIZARE din STAȚIA ORȘOVA include următoarele lucrări:

modernizarea clădirii de călători, cu asigurarea spațiilor destinate publicului călător, inclusiv facilități pentru persoanele cu dizabilități, dar și spații pentru activități comerciale și de exploatare feroviară;

recompatimentarea etajului mezanin pentru spații comerciale, cu acces din zona centrală prin intermediul a două scări de acces;

platforme mobile la scările interioare, pentru accesul persoanele cu dizabilități la etajul I al clădirii;

înlocuirea instalațiilor electrice, sanitare, termice, de telecomunicații etc.;

sistem de supraveghere video;

sisteme moderne audio și vizuale pentru informarea publicului călător;

amenajarea unei parcări auto, care va avea inclusiv locuri rezervate pentru persoanele cu dizabilităţi.

Sursa de finanțare va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile din PROGRAMUL TRANSPORTURI și de la BUGETUL DE STAT, durata pentru elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor fiind de 23 de luni, 9 luni fiind alocate pentru elaborarea proiectului tehnic, iar 14 luni pentru execuția lucrărilor.

Anunţul de participare la licitaţia deschisă şi documentaţiile de atribuire pentru MODERNIZAREA clădirii de călători din STAȚIA ORȘOVA sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achizitiilor Publice (SEAP), la adresa www.e-licitatie.ro, termenul de depunere a ofertelor fiind 18 ianuarie 2024.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

Şef Serviciu

Oana BRÂNZAN

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content