27 ianuarie 2021 – Circulaţie feroviară adaptată la condiţii meteo nefavorabile

Timp de lectură: 2 minute

Serviciul Comunicare Mass-Media                Tel/Fax: 021.311.70.80 Tel. CFR:.021.319.95.39/int. 122312/122905

Nr.1/5/35/27.01.2021

 

 

 

 

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Circulaţie feroviară adaptată la condiţii meteo nefavorabile

 

 

 

Bucureşti, 27 ianuarie 2021

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA vă informează că traficul feroviar la această oră se desfășoară în condiții de ninsoare viscolită și rafale puternice de vând, de până la 70 km/h, pe raza celor trei regionalelor de cale ferată din sud-estul țării – București, Constanța și Galați –, circulația trenurilor fiind însă adaptată pentru a se putea asigura legătura cu toate zonele ţării.

 

Traficul feroviar se desfășoară în condiții normale de iarnă pe raza județelor din sud-estul țării, unde este în vigoare Atenționare Cod Galben de ninsori abundente si viscol, iar din cauza rafalelor puternice de vând, de până la 70 km/h, pe raza Regionalei CF Constanța trenurile circulă tractate doar cu locomotive Diesel, această măsură fiind necesară din considerente de siguranţă şi de continuitate a traficului feroviar pe întreaga reţea.

 

Menționăm faptul că, echipele feroviare fac verificări permanente pe toate secţiile de cale ferată de pe raza judeţelor aflate sub incidența Atenționării de vreme nefavorabilă, iar pe segmentele unde situația o impune se va interveni operativ cu personal și utilaje, astfel încât să menținem operațional traficul pe toate magistralele.

 

De asemenea, la nivelul celor 8 regionale feroviare personalul de specialitate al CFR SA menţine permanent legătura cu toţi operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) astfel încât, funcţie de evoluţia vremii, traficul feroviar să fie asigurat pe toate magistralele feroviare. În situaţia în care sunt necesare modificări de grafic, toţi operatorii de transport feroviar de călători sunt avizaţi, astfel încât aceştia să poată publica pe site-urile proprii informaţii actualizate despre trenurile înscrise în grafic.

 

CFR SA îi asigură pe călători că toate măsurile operative întreprinse în această perioadă de angajaţii feroviari au ca principal scop menținerea continuității traficului feroviar și le recomandă să consulte permanent site-urile operatorilor de transport feroviar de călători pentru informații actualizate despre trenurile înscrise în circulație sau despre trenurile anulate.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

 

 

 

 

Șef Serviciu

Oana Brânzan

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content