30 decembrie 2016 – Comandamentele de iarnă teritoriale ale CFR SA sunt operaționale

Timp de lectură: 3 minute

DIRECŢIA COMUNICARE ŞI RELAŢII EXTERNE

Serviciul Comunicare Mass-Media………………………………………………………..Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR:122312/122905

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Comandamentele de iarnă ale CFR SA sunt operaționale

 

 

București, 30 decembrie 2016

 

Traficul feroviar este deschis la această oră pe toate magistralele de cale ferată, circulaţia trenurilor fiind însă adaptată la condiţiile meteo nefavorabile.

 

Comandamentul Central de Iarnă și comandamentele teritoriale de iarnă ale CFR SA sunt activate pentru următoarea perioadă, în care au fost anunţate fenomene meteo nefavorabile. Dispeceratele funcţionează în dispozitive complete, regionalele de cale ferată fiind dotate cu utilaje de intervenţie – drezine pantograf şi pluguri de zăpadă – necesare în orice situaţie de urgenţă. Personalul feroviar activat va acţiona, funcţie de evoluţia acestor fenomene meteorologice, cu utilaje speciale de intervenţie, astfel:

 

●900 – 1.400 salariaţi – pentru permanenţa activităţii de deszăpezire

●33 pluguri (15 hidraulice si 18 simple) – pentru deszăpezirea liniilor

●118 mijloace de intervenţie (drezine şi utilaje multifuncţionale) – pentru remedierea deranjamentelor apărute la liniile CF

● 71 drezine pantograf – pentru intervenţii la linia de contact

 

A fost de asemenea stabilit modul de organizare şi de coordonare a traficului feroviar pe timp nefavorabil, inclusiv posibilitatea anulării circulaţiei unor trenuri de călători şi marfă cu importanţă redusă, pentru a se putea realiza circulaţia în condiţii de siguranţa a unui număr minim de trenuri de călători, precum şi circulaţia trenurilor de marfă cu încărcături prioritare.

 

Angajaţii companiilor feroviare sunt la dispoziţia călătorilor prin informarea permanentă despre modificările care pot interveni în graficul trenurilor, precum şi prin intervenţia permanent, astfel încât circulaţia trenurilor să se desfăşoare în condiţii de siguranţă pe toate rutele de cale ferată. De asemenea, echipele feroviare de specialitate fac verificări permanente pe toate secţiile de cale ferată, iar pe segmentele unde situația o impune se va interveni pentru remedierea tuturor deranjamentelor tehnice care se pot înregistra la nivelul șine sau la componentele infrastructurii.

 

Pasagerii sunt rugați ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească sau să verifice tabelele de sosire/plecare, actualizate din minut în minut pe site-ul www.cfr.ro domeniul Camere web (https://www.cfr.ro/…/content/article/2-uncat…/2273-camere-web)

 

Dacă sunteţi deja în tren accesaţi de pe laptop sau mobil www.cfr.ro apoi Trenul meu (https://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe informatii tren. Obtineţi informaţii în timp real despre ce staţie urmează, dacă aveţi sau nu întârziere, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

 

 

  Contact

Şef Serviciu Mass-Media

Oana BRÂNZAN

Tel. 0740.121.759

Email: oana.branzan@cfr.ro

 

Contact  CFR SA

Serviciul Mass-Media: 021/317.74.38

https://www.facebook.com/cfrinfrastructura/?ref=bookmarks

www.cfr.ro

Email: oana.branzan@cfr.ro

 

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content