4 iulie 2019 – CFR SA a lansat licitațiile pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru modernizarea a 23 de stații de cale ferată

Timp de lectură: 3 minute

SERVICIUL COMUNICARE MASS-MEDIA…………………………………Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR:122312/122905

Nr: 1/5/241/04.07.2019

 

COMUNICAT DE PRESĂ

CFR SA a lansat licitațiile pentru elaborarea studiilor de fezabilitate

pentru modernizarea a 23 de stații de cale ferată

 

Bucureşti, 04 iulie 2019

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a lansat licitaţiile în vederea elaborării studiilor de fezabilitate pentru modernizarea a 23 de staţii de cale ferată incluse în proiectul Modernizarea a 47 de staţii de cale ferată, parte integrantă a Programului Operaţional Infrastructură Mare.

 

Sucursalele Regionale de Căi Ferate București, Brașov, Iași şi Timișoara au lansat procedurile de licitaţie în vederea elaborării studiilor de fezabilitate pentru modernizarea a 23 de staţii de cale ferată – Târgoviște, Ploiești Vest, Sinaia, Bușteni, Videle, Titu, Băile Herculane, Petroșani, Orșova, Miercurea Ciuc, Făgăraș, Sebeș Alba, Gheorghieni, Reghin, Aiud, Teiuș, Războieni, Suceava Nord, Pașcani, Vatra Dornei Băi, Verești, Dolhasca și Gura Humorului (Oraș) – aflate pe raza judeţelor Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Caraș Severin, Hunedoara, Mehedinți, Harghita, Brașov, Alba, Mureș, Iași și Suceava.

 

Obiectivele prevăzute în elaborarea studiilor de fezabilitate au drept scop asigurarea unor servicii de calitate într-un spaţiu modern, adaptat cerinţelor pieţei şi nevoilor călătorilor, cu accent deosebit pe:

  • modernizarea și repararea clădirilor de călători, inclusiv facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă;
  • înălțarea peroanelor în conformitate cu standardele europene, modernizarea copertinelor, a liniilor din stații, pasajelor, pasarelelor şi asigurarea accesului la peroanele intermediare;
  • asigurarea sistemelor de ventilație şi încălzire, montarea de panouri fonoabsorbante
  • modernizarea echipamentelor de telecomunicaţii şi de informare a publicului călător;
  • înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice şi refacerea sistemului de drenaj;
  • asigurarea elementelor de siguranţă în staţii, prin construirea unor rampe speciale pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, balustrare, garduri de siguranţă între liniile din staţii etc.

Valoarea costurilor estimate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate aferente celor 23 staţii CF este de 6.844.382 RON fără TVA, iar sursa de finanţare este inclusă în bugetul CFR SA, la capitolul fonduri externe nerambursabile.Menţionăm că anunţurile de participare la licitaţiile deschise organizate de Sucursalele Regionale CF București, Brașov, Iași şi Timișoara sunt disponibile în Sistemul informatic colaborativ pentru mediu performant de desfășurare al achizițiilor publice(SICAP), la adresa www.e-licitatie.ro.

 

Vă reamintim că procedurile de licitaţie pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru primele 24 de staţii de cale ferată,incluse în proiectul Modernizarea a 47 de staţii de cale ferată – Satu Mare, Baia Mare, Jibou, Dej Călători, Beclean pe Someş, Valea lui Mihai, Carei, Salonta, Târgu Jiu, Alexandria, Caracal, Filiaşi, Roşiori Nord, Piatra Olt, Mangalia, Neptun (Hc), Costineşti Tabără, Ciulniţa, Râmnicu Sărat, Adjud, Comăneşti, Făurei, Tecuci şi Mărăşeşti -,aflate pe raza judeţelor Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Olt, Dolj, Teleorman, Buzău, Bacău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Constanţa şi Călăraşi,au fost lansate la începutul lunii iunie, de Sucursalele Regionale de Căi Ferate Cluj, Craiova, Constanţa şi Galaţi.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

 

Şef Serviciu

Oana BRÂNZAN

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content