9 martie 2019 – Transbordare auto între stațiile Salva – Dealul Ștefăniței

Timp de lectură: 2 minute

Direcția Comunicare și Relații Externe  Tel: 021.319.24.70 Fax: 021.319.24.71 Tel. CFR:.021.319.95.39/int. 122231

Serviciu Comunicare Mass-Media

 

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Transbordare auto între stațiile Salva – Dealul Ștefăniței

 

Bucureşti, 9 martie 2019

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că, până la finalizarea lucrărilor de reparații la linia de cale ferată din apropierea staţiei Coşbuc, se menține în continuare măsura de transbordare cu mijloace auto, pe segmentul feroviar Salva – Dealul Ștefăniței.

 

În cursul nopții s-a acționat pentru repunerea pe șină a vagonului deraiat şi tractarea lui din zonă, iar în prima parte a acestei zile se vor desfășura lucrări de reparații atât la infrastructura, cât și la componentele acesteia, în vederea redeschiderii circulației feroviare.

 

Vă reamintim că traficul feroviar a fost închis în cursul serii de 8 martie, după ce un vagon din compunerea trenului R 4136, care circulă în relația Sighetu Marmației – Dej Călători, a deraiat de un boghiu la intrare în staţia Coșbuc, în zona trecerii la nivel cu calea ferată.

 

Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat de acest eveniment şi îi asigură că toate intervenţiile desfăşurate la faţa locului au drept scop reluarea traficului feroviar în condiţii de siguranţă.

 ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

 

sigla micaCompania Națională de Căi Ferate CFR SA

Serviciul Comunicare Mass-Media

Purtător de cuvânt

Oana BRÂNZAN

 

 

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content