COMUNICAT DE PRESĂ‚ 18.12.2009

Timp de lectură: 3 minute

 

Nr. 1/2/493/18.12.2009
 
 
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că, în continuare operaţiunile de deszăpezire din zona Griviţa se desfăşoară cu dificultate din cauza stratului gros de gheaţă şi zăpada care a acoperit macazele. Astfel, prelucrarea trenurilor în Staţia CF Griviţa se face cu dificultate, trenurile înregistrând întârzieri la sosire/plecare în/din staţia Bucureşti Nord.
În acest moment, în staţia Bucureşti Nord, avem doar un singur tren cu întârziere de 140 min, este vorba de Tr. Internaţional 347-2 de la Viena, celelalte garniture înregistrând întârzieri de maximum 20 min, iar la plecare 5 trenuri înregistrează întârzieri de 40 min. – 100 de min (cazuri izolate). În acest moment, nu există nicio secţie de circulaţie închisă şi nici trenuri blocate în trafic la nivel naţional. Trenurile care au plecat întârziat din Bucureşti Nord vor ajunge la destinaţie cu maximum 80-120 min. întârziere.
Pe secţia CF Brăila – Făurei (Reg. CF Galaţi), trenurile circulă în continuare cu limitare de viteză de 100 km/h, de la 120 km/h. De asemenea, a fost introdus plugul de zăpadă pe secţia Barboşi – Brăila – Făurei deoarece s-au format suluri de zăpadă.
Situaţie întârzieri ora 16.00 în Gara de Nord
Trenuri care vor intra în Bucureşti Nord cu întârzieri
Tr. 347-2 Viena – Bucureşti – 140 min
Tr. 7016 Aeroportul Otopeni – Bucureşti – 20 min
Tr. 3004 Braşov – Bucureşti – 20 min
Tr. 7006 Urziceni – Bucureşti – 20 min
Trenuri care pleacă din Bucureşti Nord cu întârzieri
Tr 1725 Bucureşti – Tg. Jiu – 100 min
Tr 557 Bucureşti – Bicaz – 85 min
Tr 575 Bucureşti – Galaţi – 60 min
Tr. 593 Bucureşti – Timişoara – 50 min
Tr. 346-1 Bucureşti – Viena – 40 min
Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat şi îi asigură că echipele de intervenţie sunt în continuare pe teren şi lucrează în mod continuu pentru deszăpezirea macazelor atât în Gara de Nord, cât şi în staţia Griviţa, astfel încât trenurile să intre şi să plece din staţia de destinaţie cu întârzieri cât mai mici.
La nivel naţional cele 9 comandamentele de iarnă sunt activate şi îşi desfăşoară activitatea astfel:
– personal feroviar la intervenţie: 1576
– echipe cu drezine de intervenţie: 96
– pluguri de zăpadă pregătite pentru intervenţie: 26
– pluguri de zăpada în actiune: 2, pe secţiiile CF Ploieşti Sud – Urziceni şi Barboşi – Brăila – Făurei
– utilaje pentru remedierea deranjamentelor la linia de contact: 72
– comandamente centrale şi regionale activate: 9

CFR SA recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre trenurile anulate de CFR Călători şi despre întârzierile produse în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 9521, sau la dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă din cadrul MTI, la următoarele numere de telefon: 021/9360 şi 021/318.66.09.

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content