COMUNICAT DE PRESĂ‚ 26.01.2010

 

Nr. 1/2/63/26.01.2010
 
 
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că, din cauza temperaturilor foarte scăzute înregistrate în nordul, centrul şi sudul ţării, trenurile circulă în anumite zone cu restricţii de viteză şi pot ajunge la destinaţie cu întârzieri de maximum 70-130 de minute.
Deoarece noaptea trecută s-au înregistrat temperaturi foarte scăzute în majoritatea judeţelor ţării, cu excepţia celor din partea de vest, viteza trenurilor este în continuare adaptată la temperaturile foartescăzute care se înregistrează şi în prezent la nivelul şinei.
Situaţie întârzieri Gara de Nord, la ora 12.00
Sosire:
– Ic 552 Suceava – Bucureşti Nord – 100 minute
– P 3002 Braşov – Bucureşti Nord – 70 minute
– P 3002 Constanţa – Bucureşti Nord – 10 minute
– R 826 Cluj – Bucureşti Nord – 130 minute
 
Plecare
– trenurile pleacă regulat din Gara de Nord
Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre graficul de circulaţie a trenurilor la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521, sau la dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă din cadrul MTI, la următoarele numere de telefon: 021/9360 şi 021/318.66.09.
Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content