Nr. 1/2/168/18.03.2010
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA vă informează că în această dimineaţă, la ora 9.20, 5 vagoane din compunerea unui tren de marfă au deraiat între staţiile Merişor – Crivadia, pe secţia de circulaţie Petroşani – Simeria. În urma incidentului nu au fost înregistrate victime.
Menţionăm că trenul 50503 aparţine operatorului de transport feroviar privat UNIFERTRANS şi transporta cărbune.
La faţa locului s-au deplasat comisiile de cercetare ale CFR SA şi ale AFER, precum şi echipele de intervenţie din cadrul Regionalei CF Timişoara care, cu ajutorul utilajelor speciale, vor efectua operaţiunile de repunere pe şină a vagoanelor deraiate şi eliberarea gabaritului, astfel încât traficul feroviar să poată fi reluat în cel mai scurt timp şi pe firul I.
Până la repunerea vagoanelor deraiate pe şină, circulaţia trenurilor de călători, pe relaţia Petroşani – Simeria, se va desfăşura doar pe firul II.
Trenuri întârziate:
– P 2702 care circula pe relaţia Simeria -Petroşani va ajunge cu 55 de min. întârziere la destinaţie
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei cu plecare de la Timişoara şi de la Bucureşti să solicite informaţii despre întârzirile acumulate în parcurs, în staţiile şi agenţiile CFR centrale şi locale.
Mulţumim călătorilor pentru înţelegere şi îi asigurăm că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari au ca principal scop redeschiderea traficului şi pe firul I, în cel mai scurt timp, şi desfăşurarea circulaţiei feroviare în condiţii de deplină siguranţă.