COMUNICAT DE PRESĂ‚ 26.03.2010

Nr. 1/2/191/26.03.2010 

 

  Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA vă informează că începând cu ora 10.50, circulaţia feroviară pe ruta Bucureşti – Constanţa, se desfăşoară cu restricţie de viteză de 30 km/h, între staţiile Cernavodă Pod şi Saligny – firul I, din cauza prăbuşirii unui tir, de pe un podul rutier, pe cale ferată, mai exact pe firul II de circulaţie, care este închis pentru lucrări de reabilitare.

      În momentul prăbuşirii niciun tren de călători nu circula în zona respectivă.

      Până la ridicarea tirului din gabarit, trenurile vor circula cu viteză redusă, de 30 km/h, şi vor ajunge la destinaţie cu o întârziere de 10-20 de minute.

      La faţa locului s-au deplasat echipele de intervenţie ale Regionalei CF Constanţa şi ale autorităţilor locale, care în acest moment desfăşoară mai multe operaţiuni pentru ridicarea tirului din gabarit.

      Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA cere scuze pasagerilor pentru disconfortul creat de acest eveniment feroviar şi îi asigură că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari au ca principal scop reluarea traficului în cel mai scurt timp şi în condiţii de siguranţă. 
 
 

 

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content