COMUNICAT DE PRESĂ‚ 26.06.2010

 

COMUNICAT DE PRESĂ‚
26.06.2010
 
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că la ora 10.07, a fost închis traficul feroviar între staţiile Faraoani şi Valea seacă (linie simplă), pe secţia de circulaţie Adjud – Bacău.
Circulaţia trenurilor a fost închisă deoarece podeţul de la Km 289+600 a fost acoperit de aluviuni, iar linia de cale ferată a fost inundată pe o distanţă de 1 km.
2 trenuri de călători au fost oprite în staţiile adiacente începând cu 10.12
– R 652 (circulă pe relaţia Suceava Nord – Bucureşti) staţionează în gara Valea Seacă de la ora 10.12
– Ic 551 (circulă pe relaţia Bucureşti – Suceava) staţionează în gara Faraoani de la ora 10.24
Echipele speciale de intervenţie ale Regionalei CF Iaşi sunt la faţa locului, urmând să ajungă şi reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Se va interveni cu utilaje speciale şi cu forţa umana pentru curăţarea podeţului, prin îndepărtarea aluviunilor ,astfel încât să se permită scurgerea apelor.
Mulţumim călătorilor pentru înţelegere şi îi asigurăm că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari au ca principal scop redeschiderea în cel mai scurt timp, şi desfăşurarea circulaţiei feroviare în condiţii de deplină siguranţă.
 
Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content