Serviciul Comunicare Mass-Media Tel/Fax: 021.311.70.80 Tel. CFR:.021.319.95.39/int. 122312/122905
Nr.1/5/70/05.03.2020
CFR SA a semnat contractul pentru modernizarea căii ferate între Braşov – Apața șiCața-Sighisoara
Bucureşti, 5 martie 2020
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA și Asocierea RailWorks au semnat contractul, în valoare de 2,97 miliardelei, fără TVA, pentru pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa (Lot 1)şi Caţa – Sighişoara (Lot 3), aflate petronsonul Braşov – Sighişoara, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulaţia trenurilor de călători cu viteza maximă de 160 km/h.
Sursa de finanţare este asiguratădin fonduri nerambursabile (finanțare CEF) şi de la bugetul de stat,iar durata totală de finalizare a contractului este de 108 de luni (execuție lucrări și perioadă de garanție), de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Proiectul de modernizare pe cele două subsecțiuni Brașov-Apaţa (Lot 1) şi Caţa – Sighişoara (Lot 3) cuprinde o gamă variată de lucrări de infrastrutură şi suprastructură feroviară, și anume: terasamente linii C.F, consolidări, poduri şi viaducte, podeţe, tuneluri, pasaje superioare, lucrări de instalații, energoalimentare, telecomunicaţii și de protecţia mediului.
În cadrul contractului sunt prevăzute lucrări complexe de infrastructură și suprastructură feroviară, prin modernizarea liniei de cale ferată dublă pe circa 85 km, lucrări în stații (clădiri, peroane, copertine, tuneluri pietonale), modernizarea a 10 puncte de secţionare, 32 de poduri, 92 de podețe noi, 5 viaducte, 2 pasaje superioare, 1 pasaj inferior, 4 tuneluri feroviare și introducerea sistemului de management al traficului (ERTMS).
Modernizarea infrastructurii și suprastructurii feroviare pe cele două subsecţiuni Braşov – Apaţa (Lot 1) şiCaţa – Sighişoara (Lot 3),în lungime totală de aproximativ 86 de km,va contribui la atingerea obiectivului principal de promovare a mobilității sustenabile pe secțiunea Frontiera Ungară – Curtici – Arad – Simeria – Sighișoara – Brașov, prin:
- creșterea vitezei de circulație la 160 km/h;
- reducerea duratei de călătorie;
- creșterea gradului de siguranță feroviară;
- facilităţi pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă;
- introducerea sistemelor moderne de semnalizare şi de management al traficului;
- îmbunătăţirea gradului de confort oferit călătorilor în staţiile de cale ferată.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.
Şef Serviciu
Oana BRÂNZAN