COMUNICAT DE PRESĂ‚ 15.07.2010

Timp de lectură: 2 minute

 

Nr. 1/2/410/15.07.2010
 
 
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că circulaţia feroviară între staţiile Săruleşti – Lehliu (pe relaţia Bucureşti – Constanţa) a fost redeschisă la ora 16.55.
Vă reamintim că, traficul în această zonă a fost închis în intervalul orar 14.05 – 16.55, deoarece un tren de marfă, care aparţine operatorului naţional de transport feroviar de marfă, a lovit un camion în zona Km 54+333. În urma impactului pantograful trenului de marfă şi linia de contact au fost avariate. Până la tractarea şi retragerea trenului de marfă în cea mai apropiată gară, cinci trenuri de călători au fost oprite în staţiile CF adiacente.
Astfel, începând cu ora 16.55, după ce trenul de marfă a fost retras în staţia CF Săruleşti, garniturile şi-au reluat călătoria tractate de o locomotivă de ajutor.
Trenuri de călători care vor ajunge la destinaţie cu întârziere de:
– P 8013 care circulă pe relaţia Bucureşti Obor – Fundulea, a staţionat în gara Fundulea de la ora 14.13;
– R 681 care circulă pe relaţia Bucureşti Nord – Constanţa, a staţionat în gara Brăneşti de la ora 14.38;
– P 8014 care circulă pe relaţia Feteşti – Bucureşti Obor, a staţionat în gara Lehliu de la ora 15.32;
– Acc 1981 care circulă pe relaţia Bucureşti Nord – Tulcea, a staţionat în gara Pasărea de la ora 15.40.
De asemenea, menţionăm că defecţiunea tehnică la linia de contact va fi remediată după ce trenurile de călători tractate de locomotiva Diesel vor trece de zona unde nu există tensiune în linia de contact.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat, şi îi asigurăm că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari au avut ca principal scop reluarea circulaţiei feroviare în condiţii de deplină siguranţă

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content