COMUNICAT DE PRESĂ‚ 02.11.2010

Timp de lectură: 4 minute

 

Nr. 1/2/641/02.11.2010
 
 
COMUNICAT DE PRESĂ‚
02.11.2010
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că în acest moment circulaţia pe calea ferată se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar trenurile aflate în trafic ajung la destinaţie cu întârzieri. Menţionăm că întârzieri foarte mari se înregistrează la trenurile care circulă pe raza regionalelor Braşov, Cluj şi Iaşi unde secţiile de circulaţie sunt blocate din cauza sutelor de copaci căzuţi în gabarit şi pe firul de contact.
 
La această oră, din cauza copacilor căzuţi pe linie sau pe firul de contact, este blocată legătura feroviară pe 2 secţii de circulaţie, care practic făceau legătura între centrul şi nordul ţării:
– Vatra Dornei – Ilva Mică (Regionala CF Iaşi)
– Topliţa – Deda (Regionala CF Braşov)
Singura rută ocolitoare pentru trenurile care asigură legătura feroviară între sudul şi nordul ţării este Paşcani – Adjud – Siculeni – Braşov – Sighişoara – Teiuş – Cluj, un traseu mai lung, dar singurul care poate permite, în această situaţie, legătura între cele trei regionale de cale ferată (Braşov, Cluj, Iaşi).
Cele mai mari întârzieri, de sute de minute, se înregistrează la trenurile care circulă spre/dinspre jumătatea de nord a ţării, trenurile care sosesc din partea de sud-est şi sudul ţării ajungând la destinaţie cu întârzieri de 60-90 de minute. Întârzieri mai mici, de maximum 40 de minute, se înregistrează la trenurile care sosesc din sud-vestul ţării (regionalele CF Timişoara şi Craiova).
Linii închise pe raza regionalelor CF Braşov şi Iaşi
 
1. Regionala Brasov
– linia curentă Topliţa – Stânceni din 01.12.2010, ora 23.37 din cauza copacilor căzuţi în gabaritul liniei şi pe linia de contact (rupt în urma prăbuşirii copacilor).
– linia curentă Topliţa – Deda închisă din 02.12.2010, ora 8.25 din cauza copacilor căzuţi în gabaritul liniei şi a liniei de contact (rupt în urma prăbuşirii copacilor).
Pentru remedirea deranjamentelor se lucrează cu drezinele pantograf pe secţiile Topliţa – Stânceni şi Stânceni – Lunca Bradului.
 
Trenuri de calatori afectate:
 
– trenul 549 este anulat pe secţia Topliţa – Târgu Mureş şi circulă combinat cu trenul 406-1 ca tren 13402 pe relaţia Topliţa – Braşov – Sighişoara – Războieni – Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor;
– trenul 407-2 este anulat pe relaţia Deda – Braşov şi circulă pe ruta ocolitoare Deda – Târgu Mureş – Războieni – Teiuş – Braşov.
– trenul 1641 şi 1643 aşteaptă în staţia Topliţa,
– trenul 1644 circulă pe ruta ocolitoare Războieni – Bucureşti ca tren 13403;
– trenul 1642 aşteaptă în staţia Stânceni de la ora 8.30
– trenul 366-1 aşteaptă în staţia Gheorghieni,
 
2. Regionala Iaşi
– linia curentă Cosna – Grădiniţa – Larion închisă de la ora 02.19 din cauza copacilor căzuţi în gabaritul liniei şi pe linia de contact. Pentru remedirea deranjamentului se lucrează cu drezine pantograf.
 
Trenuri care staţionează:
– 1838 în staţia Lunca Ilvei, de la ora 6.17
– 1833 în staţia Suceava, de la ora 8.03
– 4205 în staţia Floreni, de la ora 4.48
– 5704 în staţia Ilva Mare de la ora 6.27.
 
Pe toate secţiile de circulaţie unde traficul feroviar este închis, echipele de intervenţie desfăşoară lucrări de remediere a defecţiunilor la linia de contact şi pentru îndepărtarea copacilor căzuţi, astfel încât, circulaţia trenurilor să poată fi reluată în condiţii normale de trafic.
De asemenea, vă informăm că în timpul nopţii, din cauza precipitaţiilor sub formă de ploaie şi a stratului gros de polei depus pe firul de contact şi pe pantografele locomotivelor s-au produs scurtcircuite care au provocat defecţiuni la pantografe şi topirea firului de contact pe mai multe secţii de circulaţie de pe raza regionalelor Bucureşti, Galaţi şi Constanţa. Din această cauză trenurile au înrtegistrat întârzieri de sute de minute.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor care, din cauza vremii nefavorabile, ajung la destinaţie cu întîrziere şi, totodată,recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre întârzierile produse în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară sau la la telefon 021/9521.
Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content