COMUNICAT DE PRESĂ‚ 19.07.2012

Timp de lectură: 2 minute

 BIROUL DE PRESĂ‚, INFORMAŢII ȘI RELAŢII CU PUBLICUL

Nr:1/2/229/19.07.2012

 

 

Finalizare lucrări de construcţie la podul de cale ferata de la Putna Seacă

 

Bucureşti, 19 iulie 2012

 

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că au fost finalizate lucrările de construcţie a noului pod de cale ferată de la Putna Seacă, situat între staţiile Ploieşti –Vicşani, la Km 209+154. Valoarea investiţie este de 13,33 milioane de euro, sursa de finaţare fiind asigurată din fonduri europene, facilitatea ex-ISPA, şi de la bugetul de stat.

 

Trenurile de călători (57) şi de marfă (20) circulă începând de ieri pe ambele fire de circulaţie, firul I fiind redeschis traficului pe 2 iulie 2012. Lucrările de construcţie a noului pod feroviar situat între staţiile CF Ploieşti şi Vicşani au fost executate de consorţiu format din SC CONCEFA Sibiu şi IMSAT Bucureşti în perioada ianuarie 2010 – iulie 2012, termenul de finalizare a lucrărilor fiind 2012, trimestrul III.

Lungimea totală a podului de cale ferată de la Putna Seacă este de 189,70 m. Infrastructura podului nou (2 culee şi 3 pile) este pentru cale ferată dublă, realizată din beton şi beton armat, iar suprastructura este realizată din patru tabliere metalice, pentru cale ferată dublă, grinzi cu zăbrele cu calea jos, cu cuvă din beton armat. Este un sistem modern care are avantajul unor costuri de întreţinere mai mici. Tablierele sunt realizate din câte 6 panouri de câte 7,50 m fiecare. Înălţimea grinzilor principale este de 7,00 m. Tablierele sunt prevăzute cu trotuare mărginite cu parapete metalice pe ambele părţi exterioare ale grinzilor principale.

 

Viteza normală de circulaţie a trenurilor de călători pe noul pod de cale ferată de la Putna Seacă va fi, după perioada de stabilizare a terasamentului, de 120 km/h.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

 

 

 

 

Șef birou,

Oana Brânzan 

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content