SERVICIUL COMUNICARE Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR: 122312
Nr:1/2/14/20.01.2014
COMUNICAT DE PRESĂ
Bucureşti, 20 ianuarie 2014
Compania Natională de Căi Ferate “CFR” SA informează că domnul Ovidiu PUŢURA, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a fost numit Preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA), iar Consiliul de Administraţie l-a desemnat pe domnul Ionel VOICU (Director General Adjunct Proiecte Europene) Director General Interimar în locul domnului George MICU, pâna la finalizarea procedurii de selecţie a noului CEO al CFR SA, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.
Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a numit, conform prevederilor OUG nr 109/2011, noul Consiliu de Administraţie a cărui componenţă este alcătuită din dl. PUŢURA Ovidiu, secretar de stat în Ministerul Justitiei, dl. ARTOPOLESCU Ovidiu Petrişor, membru al consiliului de supraveghere al Transelectrica, dl. POPA Mircea, secretar general, Departamentul pentru Energie, dl. LUCA Florin, consultant financiar și dl. SEBEŞEAN Constantin, manager privat. Aceștia au fost evaluați și validați de consorțiul de consultanţi SC PricewaterhouseCoopers Tax Advisors & Accountants SRL, D&B David şi Baias S.C.A. şi George Butunoiu Group SRL.
Domnii CIONGA Victor, managing partner la AZ Capital Advisors şi CIOBĂNAŞU George, auditor financiar, care fuseseră inițial selectați ca membri în Consiliul de Administrație al companiei nu au fost de acord cu drepturile aferente acestei funcții, îndeosebi cele financiare, pe care aceștia le-au considerat prea mici în raport cu obligațiile. În aceste condiții, au refuzat semnarea contractului. În prezent, Consiliul de Administrație este statutar și funcționează conform legii.