Serviciul Relaţii Mass-Media Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR: 122312
Comunicat de presă
Bucureşti 20.09.2014
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a redeschis traficul feroviar, între staţiile Valea Seacă şi Bacău, la ora 22.12, trenurile de călători reluându-şi circulaţia pe traseul normal, conform graficului.
Reamintim ca vineri, 19 septembrie, în jurul orei 16.00, între Valea Seacă şi Bacău, şoferul unei basculante nu a respectat indicatiile de oprire de la o trecere la nivel cu calea ferată şi a intrat în coliziune cu trenul InterRegio 1753, care ciculă pe relaţia Bucureşti – Iasi.
În urma impactului, primul vagon a deraiat iar locomotiva a fost împinsă în faţă pe o distanţă de aproximativ 200 m.
CNCF CFR SA transmite condoleanţe familiilor celor două victime care şi-au pierdut viaţa în acest tragic accident – mecanicul de locomotivă şi şoferul basculantei.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.
Şef Serviciu Mass-Media
Oana Brânzan