SERVICIUL RELATII MASS-MEDIA Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR:122312/122905
Nr:7/3/357/03.12.2014
COMUNICAT DE PRESĂ
Bucureşti, 03 decembrie 2014
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a activat comandamentele locale de iarnă ale Regionalelor Bucureşti, Braşov, Craiova, Iaşi şi Galaţi, unde personalul feroviar intervine pentru curăţarea liniilor şi a macazurilor în staţiile, unde se depune strat de zapadă, sau în linie curentă pentru remedierea defecţiunilor cauzate de vremea nefavorabilă.
Menţionăm că pe reţeaua feroviară interoperabilă nu sunt linii de cale ferată închise, însă garniturile aflate în grafic circulă în condiţii de iarnă pe raza judeţelor afectate de vremea nefavorabilă. Angajaţii companiilor feroviare sunt la dispoziţia călătorilor prin informarea permanentă despre circulaţia trenurilor aflate în grafic, precum şi prin intervenţia cu personal specializat, astfel încât traficul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, pe toate rutele de cale ferată.
Probleme în circulaţia feroviară au fost înregistrate în cursul dimineţii pe Valea Prahovei, între staţiile Valea Largă şi Comarnic, după ce un copac s-a prăbuşit pe firul II, peste linia de contact, fiind întreruptă alimentarea cu energie electrică. Personalul feroviar a intervenit pentru tăierea copacului şi remedierea defecţiunii la linia de contact.
Trenul IR 1644 aflat în linie curentă a fost retras cu o locomotivă diesel în staţia Comarnic, de unde şi-a reluat călătoria cu tracţiune electrică. În urma acestui eveniment feroviar, trenul IR 1644 va ajunge la destinaţie cu o întârziere de peste 150 de minute. Menţionăm că celelalte garnituri înscrise în grafic au circulat pe firul I.
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA recomandă călătorilor ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească (link situație actualizată:https://cci.cfr.ro/mt/default.asp).
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.
Şef Serviciu
Oana BRÂNZAN