19 mai 2023 – Lansăm licitația pentru ultimele două loturi de pe tronsonul CRAIOVA – DROBETA TURNU SEVERIN – CARANSEBEȘ (loturi 4 și 5) – anunt în JOUE

Timp de lectură: 4 minute

Serviciul Comunicare Mass-Media                Tel/Fax: 021.311.70.80 Tel. CFR:.021.319.95.39/int. 122312/122905

Nr.1/5/472/19.05.2023

  

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Lansăm licitația pentru ultimele două loturi de pe tronsonul CRAIOVA – DROBETA TURNU SEVERIN – CARANSEBEȘ

(loturi 4 și 5)

  

Bucureşti, 19 mai 2023

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a transmis către JOUE anuntul de licitație pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie lucrări de modernizare pe secțiunile DROBETA TURNU SEVERIN – BĂILE HERCULANE (LOTUL 4) și BĂILE HERCULANE – PO NOU POARTA (LOTUL 5), aferente obiectivului CRAIOVA – DROBETA TURNU SEVERIN – CARANSEBEȘ, ultimele două loturi ale acestui tronson, în lungime totală de 225,287 km.

Valoarea financiară totală estimată a celor contracte este cuprinsă între 2.926.596.814,64lei, fără TVAși 3.201.243.385,96 lei, fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată din Fonduri Externe Nerambursabile, aferente Programului Transporturi (PT) 2021 – 2027.

 

Achiziția publică pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare este împărțită în următoarele două loturi, în lungime totală de 74,25 km astfel:

 

→ LOT 4: DROBETA TURNU SEVERIN – BĂILE HERCULANE,km 362+632 – 404+250(41,618 km)

Valoare estimată:între 1.467.607.032,41 lei, fără TVA și 1.605.333.699,39 lei, fără TVA

Durata proiectării și execuției lucrărilor: 72 luni (12 luni proiectare și 60 de luni execuție lucrări)

 

→ LOT 5: BĂILE HERCULANE – PO NOU POARTA,km 404+250 – 436+887(32,637 km)

Valoare estimată:1.458.989.782,23 lei fără TVA și 1.595.909.686,57 lei, fără TVA

Durata proiectării și execuției lucrărilor: 60 luni (12 luni proiectare și 48 de luni execuție lucrări).

 

Principalele obiective feroviare incluse în modernizarea infrastructurii feroviare pe cele 2 LOTURI sunt:

74,255 km de cale ferată pentru viteza maximă de circulație de 160 km/h

► 10 stații reabilitate (Drobeta Turnu Severin, Gura Văii, Vârciorova, Valea Cernei, Topleț, Mehadia Nouă, Mehadia Veche, Iablanița, Crușovăț, Domașnea Cornea)

► 39 de poduri

193 de podețe

4 pasaje inferioare și superioare

► 1 tunel nou cu cale ferată dublă Poarta 1 (1.279 m)

► 8 tuneluri reabilitate

► 6 Puncte de Oprire (PO), la Dinamica, Jidoștița, Ilovița, Șantier Naval, cernea și Luncăvița

► construcții civile în stațiile Drobeta Turnu Severin, Gura Văii, Vârciorova, Valea Cernei, Topleț, Mehadia Nouă, Mehadia Veche, Iablanița, Crușovăț, Domașnea Cornea

► dublare de linie pe secțiunile Crușovăț – Domașnea Cornea și Domașnea Cornea – PO nou Poarta,

► modernizarea instalațiilor de semnalizare/centralizare/telecomunicații, bariere automate la trecerile la nivel, panouri fonoabsorbante

► sistemul eurupean de management al traficului (ERMS) pe întregul tronson

► lucrări pentru protecția mediului.

 

De asemenea, menționăm faptul că, scopul general ale implementării proiectului de REABILITARE A LINIEI DE CALE FERATĂ CRAIOVA – DROBETA TURNU SEVERIN – CARANSEBEȘ (225,287 km) este:

îmbunătățirea infrastructurii pentru cresterea vitezei de circulație la valori cuprinse între viteza de 120 km/h și cea de 160 km/h;

modernizarea instalațiilor de electrificare pe toată lungimea tronsonului (25 kV);

mărirea capacității de tranzit;

asigurarea interoperabilității prin implementarea STI, în special în ceea ce priveste sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din stații si haltele de miscare, facilitățile pentru persoanele cu dizabilități;

modernizarea stațiilor și a haltelor de mișcare;

modernizare poduri, podețe

reabilitarea/modernizarea clădirilor stațiilor de călători, incluzând construcțiile pasarelelor şi/sau tunelurilor pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;

montarea de panouri fonoabsorbante și/sau soluții alternative de reducere a nivelului de zgomot;

– instalații de centralizare electronică noi, în stații și introducerea sistemului de siguranță ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R);

reducerea valorii maxime a declivității pe secțiunile unde aceasta depășește 18 ‰

 

Nu în ultimul rând, precizăm faptul că, linia de cale ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș se află pe Coridoul Orient/Est Mediteranean și beneficiază de cea mai mare finanțare în cadrul Programului Transport (PT), fiind, de asemenea, inclusă în Planul investițional pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare pentru perioada 2020 – 2030.

 

Anunţul de participare la procedura de licitaţie deschisă şi documentaţia de atribuire vor fi disponibile după publicarea înSistemul Electronic al Achizitiilor Publice(SEAP), la adresa www.e-licitatie.ro., termenul limită pentru primirea ofertelor fiind 03.07.2023.

  

Şef Serviciu

Oana BRÂNZAN

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content