18 iulie 2016 – Comunicat aprobare cerere finantare tronson Apata-Cata site

Timp de lectură: 2 minute

DIRECŢIA COMUNICARE ŞI RELAŢII EXTERNE

Serviciul Comunicare Mass-Media………………………………………………………..Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR:122312/122905

Nr: 17/2/266/18.07.2016

 

COMUNICAT DE PRESĂ

CFR SA a obţinut finanţare europeană, în valoare totală de 440 milioane de euro, pentru

modernizarea tronsonului Apaţa – Caţa

 

 

Bucureşti, 18 iulie 2016

 

Comisia Europeană a aprobat cererea de finanţare, în valoare totală de 440 milioane de euro, transmisă de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA pentru modernizarea tronsonului feroviar Apaţa – Caţa, în cadrul Programului Connecting Europe Facility (CEF).

 

Proiectul transmis de CFR SA a primit un garant de finanțare din partea Comisiei Europene în valoare 440.007.116 Euro, ceea ce reprezintă 81,74% din valoarea totală a investiție (538.300.852 Euro). Cofinanțarea va fi asigurată de la bugetul de stat, respectiv 98.293.736 Euro pentru perioada 2016-2020 și 167.571.408 Euro, pentru perioada 2021-2023.

 

Tronsonul feroviar Apaţa – Caţareprezintă un lot important în cadrul proiectului de reabilitarea a liniei de cale ferată Brașov – Sighișoara, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h.Prin atragerea acestor fondurilor europene, CFR SA asigură continuitate programelor de reabilitare a infrastructurii feroviare asumate în POIM, şi contribuie în mod direct la îndeplinirea obiectivului de modernizare a ramurii nordice a Coridorului IV feroviar, cuprinsă între Curtici – Braşov – Constanţa, precum şi la realizarea absorbţiei programate a fondurilor europene.

 

“Accesarea fondurilor în cadrul mecanismului de finanţareCEF asigură finalizarea lucrărilor de modernizare pe coridoarele de transport feroviar şi contribuie la îndeplinirea obiectivelor strategice ale României şi implicit ale CFR SA, în cadrul exerciţiului financiar comunitar 2014-2020, cu beneficii importante pentru întreaga societate şi impact direct în dezvoltarea infrastructurii feroviare”, a declarat Marius CHIPER, director general al CFR SA.

 

Programul Connecting Europe Facility (CEF) urmărește accelerarea investițiilor în domeniul rețelelor de transport, energie și telecomunicații transeuropene și mobilizarea finanțărilor publice sau private şi valorificarea sinergiilor dintre sectoarele de transport, telecomunicații și energie, sporind astfel eficacitatea intervențiilor UE și permițând optimizarea costurilor.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

cid:image001.jpg@01D1B5CB.7E478560Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

Contact

Şef Serviciu Mass-Media

Oana BRÂNZAN

Tel. 0740.121.759

Email:oana.branzan@cfr.ro

 

Contact cid:image004.jpg@01D1D39C.CBB87F40CFR SA

Serviciul Mass-Media: 021/317.74.38

https://www.facebook.com/cfrinfrastructura/?ref=bookmarks

www.cfr.ro

 

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content