03 Martie 2017 CP Receptie Finala Statia Resita Sud

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA
Comunicat de presă
București, 29 decembrie 2016
 
Fonduri alocate de Uniunea Europeană pentru Modernizarea unor stații de cale ferată din România – Stațiile CF Slatina, Râmnicu Vâlcea, Reşița Sud – Lot 3 „Lucrări de modernizare a stației Reşiţa Sud”
 
 
În data de 29.12.2016 s-a semnat Certificatul de Recepţie Finală pentru Lotul 3 „Lucrări de modernizare a stației Reşiţa Sud”, contract de lucrări aferent proiectului „Modernizarea unor stații de cale ferată din România – Staţiile CF Slatina, Râmnicu Vâlcea, Reşiţa Sud”, inclus în Programul Operaţional Sectorial – Transport 2007-2013, Axa prioritară 2.
Beneficiarul contractului a fost Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A. Valoarea obiectivului a fost de 13.262.403,41 lei fără TVA (17.021.332,51 lei cu TVA) din care 11.227.353,76 lei a reprezentat sprijinul financiar nerambursabil acordat de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, restul sumei fiind asigurată de la Bugetul de Stat.
Principalul obiectiv al contractului de lucrări atribuit în data de 24 aprilie 2012 asocierii S.C. DARIA CONST S.R.L. NEGREŞTI OAŞ – S.C. COMPANIA CONSTRUCȚII FEROVIARE S.A., CÂMPULUNG MOLDOVENESC – S.C. VEST CONSTRUCT S.R.L. BRAŞOV, lider al asocierii S.C. DARIA CONST S.R.L. NEGREŞTI OAŞ, a fost de a moderniza stația de cale ferată Reşiţa Sud.
 
 
Persoane de contact:
Oana BRÂNZAN – Şef Serviciu Comunicare Mass-Media, CNCF „CFR” SA, Tel: 021 317 74 38, e-mail: oana.branzan@cfr.ro
 
 
Mobilitate ȋn România.Conexiuni cu Europa www.ampost.ro
Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională
Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content