22 martie 2017 – rezultatul negocierilor intre CFR SA si sindicate

Timp de lectură: 2 minute

DIRECŢIA COMUNICARE ŞI RELAŢII EXTERNE

Serviciul Comunicare Mass-Media………………………………………………………..Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR:122312/122905

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

Negocierile de la CFR SA s-au finalizat prin semnarea unui ACORD care asigură funcţionarea într-un cadru legal a activităţii feroviare

 

 

Bucureşti, 22 martie 2017

Administraţia CFR SA şi sindicatele feroviare au semnat un ACORD care asigură cadrul normal şi legal de funcţionare a companiei, până la semnarea Contractului Colectiv de Muncă 2017/2018, şi păstrarea drepturilor esenţiale pentru salariaţi precum sporurile, plata orelor festive, acordarea bonurilor de masă şi a ajutoarelor sociale.

 

De asemenea, în cadrul discuţiilor s-a stabilit ca după aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli – aflat deja publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor pentru consultare publică-, administraţia şi reprezentanţii salariaţilor să identifice şi să promoveze o grilă de salarizare bazată pe coeficienţi de ierahizare care să reflecte în mod echitabil importanţa funcţiilor şi a meseriilor la compania CFR SA.

 

Pe agenda întâlnirii din cursul acestei zile s-au mai aflat subiecte precum îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, importanţa continuării programelor de investiţii în infrastructura feroviară şi asigurarea unor relaţii de muncă echitabile.

 

Administraţia companiei consideră esenţială continuarea colaborării şi menţinerea unui dialog transparent în relaţia cu reprezentanţii salariaţilor, astfel încât prin aceste eforturi comune să se asigure buna desfăşurare a activităţii feroviare.

 

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA cere scuze pasagerilor pentru problemele cauzate de protestul spontan declanşat astăzi de salariaţii feroviari şi îi asigură că toate soluţiile stabilite prin acest ACORD dar şi demersurile viitoare au drept scop continuitatea activităţii companiei şi implicit a traficului feroviar în condiţii normale pe întreaga reţea de cale ferată.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

 

Şef Serviciu Mass-Media

Oana BRÂNZAN

Tel. 0740.121.759

Email: oana.branzan@cfr.ro

 

Contact  CFR SA

Serviciul Mass-Media: 021/317.74.38

https://www.facebook.com/cfrinfrastructura/?ref=bookmarks

www.cfr.ro

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content