București, 05 februarie 2026 – DESEMNARE OFERTANT CÂȘTIGĂTOR PENTRU PROIECTARE ȘI EXECUȚIE LUCRĂRI AFERENTE OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII „MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII FEROVIARE DIN PORTUL CONSTANȚA – ETAPA III”

Timp de lectură: 2 minute

Serviciul AGA, CA și mass-media                                                   Tel. CFR: 021.319.95.39/122312/122905/122372

Nr.1/6/S/51/05.02.2026                                                                     Tel./Fax:  021.319.70.80

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

DESEMNARE OFERTANT CÂȘTIGĂTOR PENTRU PROIECTARE ȘI EXECUȚIE LUCRĂRI AFERENTE OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII „MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII FEROVIARE DIN PORTUL CONSTANȚA – ETAPA III”

 

București, 05 februarie 2026

 

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că, la data de 04 februarie 2026, oferta depusă de Asocierea BAWI CONSTRUCTION S.R.L. – SWIETELSKY CONSTRUCT S.R.L., cu BAWI CONSTRUCTION S.R.L. lider de asociere, a fost desemnată câștigătoare în cadrul procedurii de achiziție sectorială pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție lucrări aferente obiectivului de investiții „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – Etapa III”.

 

Oferta a fost stabilită în baza criteriului de atribuire cel mai bun raport calitate-preț .

 

Lucrările prevăzute în cadrul proiectului vizează modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța Sud, respectiv Stația Agigea Sud, inclusiv linia de legătură Agigea Ecluză – Agigea Sud, linia 813B între Agigea Ecluză și Port Constanța Ferry Boat, precum și zona de interes CMT Constanța.

 

Valoarea ofertei câștigătoare este de 523.811.174,66 lei fără TVA .

 

Durata contractului este de 99 de luni, de la data ordinului de începere, incluzând perioada de garanție.

 

Sursa de finanțare este asigurată din Programul Transport 2021–2027 , Axa 3 – Îmbunătățirea conectivității prin dezvoltarea rețelei TEN-T de transport pe calea ferată, precum și din fonduri externe nerambursabile aferente Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR) .

 

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. își reafirmă angajamentul ferm pentru modernizarea infrastructurii de transport. Implementarea proiectelor de investiții constituie o prioritate strategică, menită să asigure României un sistem feroviar sigur, eficient, sustenabil și perfect aliniat standardelor Uniunii Europene.

 

Serviciul AGA, CA și mass-media

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content