COMUNICAT DE PRESĂ
REDESCHIDEREA CIRCULAȚIEI FEROVIARE PE TRONSONUL TILEAGD – OȘORHEI, ÎN CADRUL PROIECTULUI DE ELECTRIFICARE ȘI REABILITARE CLUJ NAPOCA – ORADEA – EPISCOPIA BIHOR
București, 31 martie 2026
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că, în data de 31 martie 2026, începând cu ora 20:00, va fi redeschisă circulația feroviară pe un tronson de aproximativ 14 km de cale ferată nou construită între stația CF Tileagd și Halta de Mișcare Oșorhei. Măsura face parte din obiectivul de investiții privind electrificarea și reabilitarea liniei Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, Lot 4 Aleșd – Frontieră Ungaria.
Redeschiderea acestui segment reprezintă un pas important în derularea proiectului și permite reluarea circulației trenurilor pe infrastructura modernizată, în condiții controlate, până la finalizarea integrală a lucrărilor. Tronsonul pus în exploatare include atât linia curentă, cât și liniile din stații, fiind realizat în conformitate cu cerințele tehnice și de siguranță specifice infrastructurii feroviare moderne.
Lucrările executate au vizat toate componentele esențiale ale infrastructurii. La nivelul terasamentelor, au fost realizate lucrări de pregătire a terenului, săpături și umpluturi, precum și soluții de consolidare prin geotextile, geogrile și sisteme de drenaj, pentru asigurarea stabilității platformei feroviare. În cadrul lucrărilor de artă au fost construite trei poduri noi și au fost modernizate podețele existente sau realizate unele noi, în funcție de necesitățile tehnice.
Suprastructura căii a fost realizată prin montarea traverselor din beton și a șinelor, completată de două straturi de piatră spartă, buraje succesive și suduri electrice și aluminotermice, rezultând o cale fără joante, care asigură un nivel ridicat de confort și siguranță. Au fost montați nouă schimbători de cale, contribuind la flexibilitatea exploatării.
În ceea ce privește instalațiile, au fost montați aproximativ 14 km de stâlpi pentru linia de contact, pregătiți pentru electrificare, iar sistemele de telecomunicații și semnalizare au fost modernizate prin relocarea instalațiilor existente, instalarea de fibră optică și implementarea sistemului GSM-R. De asemenea, au fost puse în funcțiune semnale feroviare și instalații de siguranță, inclusiv echipamente de autostop și electromecanisme de macaz.
Circulația trenurilor pe acest tronson se va desfășura în sistem de cale liberă, cu o viteză de 50 km/h, până la finalizarea tuturor lucrărilor. Ulterior, viteza va crește la 120 km/h, iar după finalizarea integrală a proiectului, parametrii tehnici vor permite atingerea vitezei de 160 km/h pe acest interval.
Redeschiderea tronsonului contribuie la creșterea capacității și siguranței circulației feroviare în zona de vest a țării și susține obiectivul de modernizare a coridorului feroviar Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, cu impact direct asupra mobilității și conectivității regionale și transfrontaliere.
Proiectul este derulat de Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A., în calitate de beneficiar, în baza contractului semnat la data de 7 decembrie 2022, cu Asocierea Webuild S.p.A. – Impresa Pizzarotti & C S.p.A. – Salcef S.p.A., sub supervizarea EGIS România S.A. Valoarea contractului este de 2.416.850.365,99 lei, fără TVA, iar durata totală de implementare este de 42 de luni, urmată de o perioadă de garanție de 60 de luni.
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. reafirmă angajamentul constant pentru modernizarea infrastructurii feroviare, creșterea siguranței circulației și utilizarea eficientă a fondurilor publice, în beneficiul călătorilor și al economiei naționale.
Serviciul AGA, CA și mass-media
