SERVICIUL COMUNICARE MASS-MEDIA……………………………………………. ….Tel/Fax: 021.311.70.80; int CFR:122312/122905
Nr: 1/5/358/24.09.2018
COMUNICAT DE PRESĂ
CFR SA a redeschis linia CF Fieni – Pietroşiţa
Bucureşti, 24 septembrie 2018
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a redeschis circulaţia feroviară pe ruta Târgovişte – Pietroşiţa, odată cu finalizarea lucrărilor de consolidare a terasamentului şi de stabilizare a apărării de mal executate între staţiile Fieni şi Pietroşiţa.
Lucrările de proiectare şi execuţie necesare redeschiderii liniei în condiţii de siguranţă au fost realizate de asocierea SC ISPCF SA/SC GDO MOV IMPEX, în baza unui contract în valoare de 1,7 milioane lei, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri de la bugetul de stat.
Serviciul public de transport feroviar de călători din nordul judeţului Dâmboviţa va fi asigurat pe ruta directă Târgovişte – Pietroşiţa de cele 8 trenuri ale operatorului naţional CFR Călători, începând de marţi 25 septembrie 2018 şi de cele două trenuri ale operatorului privat Transferoviar Călători, din data de 30 septembrie 2018.
Pentru informații actualizate, călătorii care circulă cu trenurile operatorului naţional de transport feroviar sunt rugați să consulte pagina de internet a CFR Călători sau să solicite informaţii la numerele de telefon 021/9521.
De asemenea, călătorii care folosesc serviciul public de transport feroviar al operatorului privat sunt rugați să consulte pagina de internet a Transferoviar Călători sau să solicite informaţii actualizate de la personalul de tren.
Vă reamintim că linia CF Fieni – Petroşiţa a fost închisă, în luna martie, din cauza surpării taluzului şi erodării malului drept al râului Ialomiţa pe o porţine de 150 m, fenomen cauzat de ploile abundente și de creşterea debitelor râului, care au afectat zona feroviară pe intervalul Fieni – Pietroşiţa.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA
ServiciulComunicare Mass-Media
Purtător de cuvânt/Șef Serviciu
Oana BRÂNZAN