București 19 Februarie 2025 – INVESTIGAȚIILE ÎN ZONA DERAIERII DE LA RADOMIREȘTI CONTINUĂ

Serviciul AGA, CA și mass-media                                                   Tel. CFR: 021.319.95.39/122312/122905/122340

Tel./Fax:  021.319.70.80

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

INVESTIGAȚIILE ÎN ZONA DERAIERII DE LA RADOMIREȘTI CONTINUĂ

 

București, 19 februarie 2025

 

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA informează că, la această oră, investigațiile la locul deraierii produsă pe secția de circulație feroviară Mihăești – Radomirești sunt desfășurate de către Agenția de Investigare Feroviară Română (AGIFER), în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului feroviar.

 

Pentru ridicarea locomotivei și a vagoanelor deraiate, au fost îndrumate două macarale de mare tonaj, aparținând Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova (125tf) și Sucursalei Regionale de Căi Ferate București (250tf).

 

De asemenea, la ora 17:19, locomotiva diesel DA685 a intrat pe linia curentă închisă Radomirești – Mihăești, fir II, pentru a retrage vagoanele nederaiate ale trenului 58472 aparținând operatorului PIMK.

 

În acest moment, toate echipele de intervenție ale Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova sunt mobilizate la fața locului, unde așteaptă acordul organelor de anchetă AGIFER pentru a începe operațiunile de demontare a liniei de contact. Această etapă este necesară pentru a asigura frontul de lucru necesar intervenției celor două macarale ce vor fi utilizate pentru eliberarea gabaritului pe cele două fire de circulație.

 

Vom reveni cu informații pe măsură ce situația evoluează.

 

 

Serviciul AGA, CA și mass-media

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content