COMUNICAT DE PRESĂ 02.12.2014

Timp de lectură: 2 minute

SERVICIUL RELATII MASS-MEDIA                                                                                    Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR:122312/122905

Nr:7/3/356./02.12.2014

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Bucureşti, 02 decembrie 2014

 

Circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de iarnă pe raza judeţelor afectate de codul galben de ninsoare, la această oră personalul feroviar intervenind pentru curăţarea liniilor şi a macazurilor în staţiile aflate pe raza regionalelor Bucureşti, Craiova şi Galaţi, unde s-a depus strat de zapadă.

 

Menţionăm că pe reţeaua feroviară interoperabilă nu sunt linii de cale ferată închise, însă garniturile aflate în grafic circulă în condiţii de iarnă. Angajaţii companiilor feroviare sunt la dispoziţia călătorilor prin informarea permanentă despre circulaţia trenurilor aflate în grafic, precum şi prin intervenţia cu personal specializat, astfel încât traficul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, pe toate rutele de cale ferată.

 

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA recomandă călătorilor ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească (link situație actualizată:https://cci.cfr.ro/mt/default.asp).

 

Vă reamintim că până astăzi la ora 22.00 este valabil codul galben de ninsoare în Capitală şi în alte 27 de judeţe.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

 

 

 

Şef Serviciu

Oana BRÂNZAN

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content