3 ianuarie 2016 – Trenurile circulă pe toate magistralele feroviare

Timp de lectură: 3 minute

SERVICIUL RELATII MASS-MEDIA                                                                          Tel/Fax: 021.317.74.38; int CFR:122312/122905

 

 

 

Comunicat de presă

Trenurile circulă pe toate magistralele feroviare

 

 Bucureşti, 03 ianuarie 2016

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează publicul că traficul feroviar este deschis la această oră pe toate magistralele de cale ferată, circulaţia trenurilor fiind însă adaptată la condiţiile meteo nefavorabile.

  

Echipele feroviare de specialitate fac verificări permanente pe toate secţiile de cale ferată de pe raza judeţelor aflate sub cod galben, iar pe segmentele unde situația o impune se intervine operativ pentru remedierea tuturor deranjamentelor tehnice care se pot înregistra la nivelul șinei, din cauza temperaturilor foarte scăzute.

Angajaţii companiilor feroviare sunt la dispoziţia călătorilor prin informarea permanentă despre modificările care pot interveni în graficul trenurilor, precum şi prin intervenţia permanentă astfel încât circulaţia trenurilor să se desfăşoare în condiţii de siguranţă toate rutele de cale ferată. Pasagerii sunt rugați ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească. De asemenea, călătorii se pot informa cu privire la ora de sosire/de plecare a trenurilor din gările București Nord, Brașov, Craiova și Timișoara pe site-ul www.cfr.ro, la domeniul camere web sau accesând direct link-ul https://www.cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/2273-camere-web

Vă reamintim faptul că, în intervalul  3 ianuarie, ora 14 – 4 ianuarie, ora 12, ninsorile se vor extinde dinspre sud-vestul extrem al ţării şi vor cuprinde treptat regiunile sudice, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de aproximativ 10 cm. În Oltenia şi vestul Munteniei vântul va avea intensificări temporare, atingând la rafală 50…55 km/h, iar în sudul Banatului 60…70 km/h, viscolind zăpada.
Vremea se va menţine geroasă în majoritatea regiunilor, iar în estul Transilvaniei şi în nordul şi centrul Moldovei, temperatura aerului va coborî local sub -15 grade. În sudul Dobrogei, precum şi în estul şi centrul Munteniei, inclusiv municipiul Bucureşti, va ninge slab, îndeosebi în noaptea de duminică spre luni (3/4 ianuarie), iar vântul va sufla cu 40…45 km/h.

CFR SA îi asigură pe călători că toate măsurile operative întreprinse în această perioadă de angajaţii feroviari au ca principal scop circulaţia trenurilor în condiţii de siguranţă.

………………………………………………………………..…………..……………………….…………………………………………………….

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

 

Şef Serviciu

Oana BRÂNZAN

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content