Direcţia Relaţii Internaţionale şi Mass-Media
Servciul Relaţii Mass-Media Tel/Fax: 0213177438 Tel.CFR 122 312; 122905
Nr.7/72/06.03.2014
COMUNICAT DE PRESĂ
Bucureşti, 06 martie 2014
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că miercuri 5 martie a.c., în jurul orei 17.30, pe linia industrială care face legătura între staţia Semenic şi Calea Buziaşului, 4 vagoane cisternă din compunerea unui tren de marfă, care transporta motorină, au deraiat, iar unul s-a rasturnat, în timpul operaţiunilor de manevră executate de personalul companiei SC International Rail Transport Timişoara.
Trenul de marfă avea în compunere 24 de vagoane şi circula pe linia industrială care aparţine societăţii private SC International Rail Transport Timişoara. Vagoanele se vor ridica cu mijloace proprii ale societăţii private care administrează această linie de cale ferată. Comisia de investigare va stabili cauzele producerii acestui eveniment feroviar.
Graficul de circulaţie al trenurilor de călători şi de marfă care se desfăşoară pe infrastructura feroviară publică nu a fost perturbat.
Şef serviciu
Oana BRÂNZAN