Nr. 1/2/90/10.02.2010
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că în urma avertizării cu cod galben de precipitaţii, polei şi intensificări de vânt pentru jumătatea de sud a ţării, transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, CFR SA a format comandamente de iarnă la nivelul regionalelor CF Iaşi, Galaţi, Constanţa, Bucureşti, Braşov, Craiova şi Timişoara.
De asemenea, vă informăm că în perioada 10 februarie, ora 15:00 – 11 februarie, ora 20:00, interval în care este valabilă avertizarea meteorologică, cele 7 comandamente de iarnă înfiinţate la nivel regional şi comandamentul central vor monitoriza permanent traficul feroviar, astfel încât să se intervină rapid în orice situaţie de urgenţă.
Monitorizarea circulaţiei în comandamentele de iarnă, în perioada 10-11 februarie:
– personal feroviar (organizat pe ture) pentru intervenţie – 800
– utilaje pentru intervenţie – 110
– pluguri de zăpada pregătite pentru intervenţie – 46
Înainte de efectuarea călătoriei, pasagerii sunt rugaţi să solicite din staţiile feroviare informaţii despre posibilele întârzieri care pot apărea în circulaţia trenurilor din cauza vremii nefavorabile.