COMUNICAT DE PRESĂ‚ 10.05.2012

Nr. 1/2/140/10.05.2012

 

 

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA vă informează că în jurul ore 11.15 două vagoane din compunerea unui tren de marfă, care aparţine operatorului privat GFR, au deraiat la intrare în staţia Rupea. Circulaţia feroviară se desfăşoară pe un singur fir între staţiile Rupea şi Caţa, nefiind înregistrate întârzieri în graficul trenurilor de călători. Din informaţiile transmise de la faţa locului nu există scurgeri de combustibil din vagoane.

Trenul de marfă are în compunere 38 de vagoane şi transporta motorină, benzină şi GPL pe relaţia Cap Midia – Glogovăţ.

La faţa locului s-au deplasat comisiile de cercetare ale CFR SA şi ale AFER, precum şi echipele de intervenţie din cadrul Regionalei CF Braşov care, cu ajutorul utilajelor speciale, vor efectua operaţiunile de repunere pe şină a vagoanelor deraiate şi eliberarea gabaritului, astfel încât traficul feroviar să poată fi reluat în condiţii de siguranţă.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari au ca principal scop desfăşurarea circulaţiei feroviare în condiţii de deplină siguranţă.

Biroul de presă CFR SA

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content