COMUNICAT DE PRESĂ‚ 11.02.2010

Timp de lectură: 2 minute

 

Nr. 1/2/94/11.02.2010
 
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că, începând cu ora 14.30, deşi traficul feroviar în partea de sud a ţării se desfăşoară în condiţii de iarnă, majoritatea trenurilor aflate în circulaţie ajung în Gara de Nord fără întârziere.
În acest moment, doar trenul internaţional R 347 Viena – Bucureşti Nord va ajunge în Gara de Nord cu 40 de minute întârziere (a intrat cu întârziere de 23 de min la graniţă – staţia CF Curtici), restul garniturilor ajung la destinaţie conform orelor din mersul trenurilor, iar la îndrumare din Gara de Nord, trenurile pleacă regulat.
De asemenea vă informăm, până la această oră s-a redeschis circulaţia feroviară pe 5, din cele 8 secţii închise în cursul dimineţii, trenurile de călători şi-au reluat traficul spre staţia de destinaţie, iar echipele speciale acţionează în continuare şi pentru deszăpezirea celorlalte secţii pe care nu se poate circula din cauza straturilor mari de zăpadă care pot ajunge până la 1,5 m.
5 Secţii CF deschise:
– Roşiori – Caracal
– Ploieşti – Armăşeşti
– Pantelimon – Lehliu
– Videle – Giurgiu Nord
– Titu – Goleşti
3 Secţii CF care rămân în continuare închise, şi unde se intervine cu utilaje speciale şi cu forţă umană pentru deszăpezire:
– Roşiori – Turnu Măgurele
– Caracal – Piatra Olt
– Piatra Olt – Costeşti
Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor care, din cauza vremii nefavorabile, ajung la destinaţie cu întîrziere şi, totodată, recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre întârzierile produse în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 9521, sau la dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă din cadrul MTI, la următoarele numere de telefon: 021/9360 şi 021/318.66.09.
 
Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content