COMUNICAT DE PRESĂ‚ 13.07.2010

 

Nr. 1/2/397/13.07.2010
 
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că, ieri, 12.07.2010, la ora 18.45 s-a reluat traficul feroviar pe secţia de circulaţie Tecuci – Barboşi, între staţiile Barboşi – Șendreni (firul I şi II).
Vă reamintim că, din cauza calamităţiilor naturale produse la sfârşitul lunii iunie pe raza Regionalei CF Galaţi, secţia de cale ferată Tecuci – Barboşi a fost închisă între staţiile Barboşi – Șendreni, deoarece debitul râului Siret a crescut peste cota normală şi a inundat cele două fire de circulaţie în zona Km 309-000+304+000.
Astfel, începând de ieri, de la ora 18.45, traficul feroviar se desfăşoară în condiţii de siguranţă pe ruta directă Tecuci – Barboşi, cu RV de 5 Km/h.
Mulţumim călătorilor pentru înţelegere şi îi asigurăm că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari au avut ca principal scop redeschiderea traficului feroviar în condiţii de deplină siguranţă.
 
Skip to content