COMUNICAT DE PRESĂ‚ 16.12.2009

 

Nr. 1/2/477/16.12.2009
 
 
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că, circulaţia feroviară la nivel naţional se desfăşoară în condiţii de iarnă iar trenurile ajung la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 20 – 240 minute.
Cele mai mari întârzieri s-au înregistrat la trenurile de la Constanţa, acestea ajungând la Bucureşti Nord cu o întârziere de peste 900 de minute, deoarece noaptea trecută circulaţia feroviară a fost blocată între staţiile Bucureşti şi Ciulniţa din cauza prăbuşirii unor copacii pe linia de contact şi din cauza defectării a 8 locomotive care au produs deranjamente la instalaţiile de alimentare cu energie electrică. Trenurile şi-au reluat traficul în această dimineaţă, la ora 6.45.
Situaţie întârzieri Bucureşti Nord, ora 13.00:
R 876 Galaţi – Bucureşti – 145 min
R 684 Constanţa – Bucureşti – 200 min
Acc 1982 Tulcea – Bucureşti – 240 min
Acc 1536 Ploieşti – Bucureşti – 20 min
Acc 1662 Iaşi – Bucureşti – 60 min

Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat şi recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre întârzierile produse în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, sau la telefon 9521.

Vă rugăm activați JavaScript în browser pentru a utiliza toate funcționalitățile acestui site web apoi reîncărcați pagina.
Skip to content